Viorel Ilişoi a ajuns în Valea Jiului pentru a treia oară, iar acum la invitaţia unui coleg de breaslă, Ilie Pintea, care a vrut să ne aducă în peisajul nostru un om care a trăit şi a scris cât o lume întreagă.
Povestea „Strălucitorului” – o băutură la origini, dar transformată în titlul cărţii, lansată şi la Petroşani, aduce în actualitate condiţia ziariştilor într-o lume ce s-a cam schimbat şi cu care presa, aşa cum a spus chiar autorul, nu a mai ţinut pasul. Povestea e, de departe, una dintre cele mai bune scrieri ale lui Viorel Ilişoi, şi nu doar pentru că e construită după toate regulile artei, nu doar pentru că are poveste în poveste, ci pentru că e o felie autentică a vieţii de ziarist, aşa cum e ea: cu visuri mari şi dezamăgiri pe măsură, cu lipsuri şi cu mâini de ajutor venite pe neaşteptate, cu mult neprevăzut şi cu mult – câteodată prea mult – alcool.
Evenimentul de la Petroşani a fost susţinut de Asociaţia Rosa Multiflora şi cei prezenţi am râs cu poftă la povestirile ce ne-au ţinut, fără să ne dăm seama, nu mai puţin de 3 ore. Cu mult umor, făcând haz de necaz şi fără să ne dea prea multe „spoilere”, Viorel Ilişoi ne-a dus pe după graniţa cu Basarabia, printr-o lume a ziariştilor necopţi, dar care s-au deşteptat în timp, ne-a povestit cum a făcut el puşcărie pentru un articol la ziar şi zău că a ştiut şi atunci să ne facă să râdem, că avea, în celula cu doi criminali, o adevărată consignaţie. Ne-a spus că vine de la casa de copii şi că vine la mineri, dar să le arate că mai sunt şi alţii care ştiu să bea. Asta, pentru că toate povestirile sale sunt culese de pe margini, de prin sate şi localităţi îndepărtate. „A fost surprinzător că a venit destulă lume şi nu a plecat niciunul timp de 3 ore. Lansările nu durează atât, dar asta a fost aşa, de pandemie. Nu sunt un povestitor bun oral. Prefer să le scriu poveştile. Sunt două lucruri complet diferite, între ceea ce povesteşti la o lansare, sau între prieteni, la bere, unde ai alte mijloace de expresie, intonaţia, atmosfera, dar când o scrii eşti doar tu, ca ţăranul cu ogorul lui”, a spus, după lansarea cărţii, Viorel Ilişoi, autorul volumului „Strălucitor”.
Viorel Ilişoi a făcut, aşa cum ne-a spus, magie cu cuvinte, ne-a ţinut aproape de povestirile lui, de lumea pe care a ştiut să o creioneze, iar printre invitaţi l-a regăsit chiar pe unul dintre copii, acum adult în toată firea, cu care a trăit la casa de copii şi ne-a lămurit că, adulţi fiind, mai avem nevoie de poveşti.
„Cât timp e nevoie de poveşti, nu dispare reportajul. Reportajul e o formă de a spune poveşti, în alt fel. Până acum reportajul s-a servit de ziar, acum nevoia poate deveni orală, dar va exista. Şi sunt şi cititori, oameni care citesc, care s-au adunat aici, care se adună pe site. Sunt zeci de mii. (…) Ceea ce încerc eu să fac, umblând prin ţară, este să îl fac pe om să iasă din nevinovata lui amorţeală. Hai că a venit un tip acolo, gras, cum veneau cu circul înainte, dar uite, acum a venit cu cartea şi hai să merg la scriitorul ăla. Poate ia o carte şi o citeşte. Nu spre binele meu, că nu fac doar munca de librar. Cartea e copilul meu, vreau să circule, să fie citită. Sunt impresionat când cineva vrea să citească din cartea mea. Simbolic, e ca la împărtăşanie, din suflet şi cine nu scrie şi nu împărtăşeşte textul, cu sensul de a da share, dar şi religios, înseamnă că nu poate să simtă emoţia aceasta a creatorului de text”, a conchis autorul. Viorel Ilişoi ne-a invitat pe toţi să citim, să îl urmărim pe reţele de socializare, că are reportaje făcute din mersul bicicletei, ce merită citite, iar mai apoi să îi spunem dacă ne-a plăcut.
Diana Mitrache
