Peste 1.000 de locuri de parcare vor fi la Straja, ultimele lucrări fiind efectuate acum la căile de acces. În curând schiorii care vor veni aici vor fi chiar plimbați cu microbuze, gratuit, ca să nu care prea mult bagajele între mașină și telegondolă.

Nu mai puțin de 300 de locuri de parcare sunt gata acum la Straja, iar în total, în acest sezon vor fi peste 1.000 de locuri
destinate celor ce vin la munte cu mașinile. „Este un lucru îmbucurător că reușim să facem parteneriate foarte bune între Primăria Lupeni și CJH. Sunt convins că această parcare va fi tot timpul plină, așa încât să deservească așa cum trebuie turiștii care vin la noi”, a spus Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
Recepția lucrării s-a făcut în prezența tuturor consilierilor județeni care au votat pentru acest proiect, pentru că a fost nevoie de o asociere cu Consiliul Județean Hunedoara. De altfel, proiectul a și fost trecut în strategia de dezvoltare a județului.
„Etapa I, în care au fost executate lucrările de către CJH, s-a finalizat cu realizarea acestei parcări, cu o valoare totală a investițăiei de 1.499.000 de lei, iar etapa a II-a se va face de căre Primăria municipiului Lupeni. În cea de a doua etapă se va moderniza și reabilita drumul și aleile ce duc spre stațiune”, a explicat Lia Goanță, șef Serviciul Investiții din CJH.

De altfel toți turiștii care ajung aici, vor merge gratuit, cu un microbuz, pentru a nu căra bagajele, până sus, la punctul deîmbarcare al telegondolei ce îi va duce la munte. „O să punem au autobuz gratuit la dispoziția fiecărui turist care va veni în această parcare și îl vom duce de aici, până la telegondolă, cam 200 de metri, ca să nu aibă disconfortul de a căra bagajele”, a mai adăugat Lucian Resmeriță,
primarul municipiului Lupeni.
Reprezentanții Consiliului Județean spun că lucrarea este una dintre cele propuse pentru Valea Jiului și care s-a finalizat la momentul oportun. „Iată că, în câteva luni de zile, am putut demonstra cu Parângul, acum, Lupeniul, Straja. Urmează Uricaniul, Vulcanul, Petrila și Petroșaniul, să nu îi uităm, în așa fel încât toată Valea Jiului să simtă faptul că acum CJH este alături de cetățenii Văii Jiului. Nu avem panglică, dar e o mîndrie să participăm la o asemenea lucrare bine realizată”, a spus și Laurențiu Nistor, președintele CJH, prezent la recepția lucrărilor.
„Vreau să le mulțumesc consilierilor județeni pentru faptul că au fost de acord în mandatul trecut ca să modificăm Strategia de Dezvoltare a județului și să includem această parcare în acest proiect”, l-a completat Costel Avram, administrator public al județului Hunedoara. Lucrarea nu a fost ușoară, spune constructorul, pentru că au apărut impedimente în teren, rezolvate, însă, la timp. „A fost o lucrare grea, că am avut câteva operațiuni neprevăzute. Nu ar fi putut cineva să știe despre faptul că era stâncă în anumite zone. Și atunci, față de ceea ce ne-am planificat noi, a durat mai mult cu două săptămâni. Dar ne-am încadrat în termenul de execuție, pentru că acesta este până la finele anului, dar nmoi știam că trebuie să terminăm înainte de a veni iarna”, a explicat Agneta Lihoacă, director general adjunct SC Zona D, constructorul parcării. În acest moment sunt lucrări în execuție pe drumul de legătură, iar primarul spune că o zi de parcare va costa, după ce va aproba proiectul în Consiliul Local, nu mai mult ca anul trecut. Tarifele propuse sunt, așa cum susține Lucian Resmeriță, de 25 lei pentru zona de parcare de la lângă telegondolă și 35 de lei pentru o zi, în parcarea desus, unde va mai fi construită o parcare supraetajată.
Diana Mitrache