Județul Hunedoara se confruntă cu o incidență ridicată a cancerului
pulmonar, fiind situat în zona de vest a țării. Această problemă este agravată de faptul că, de multe ori, cancerul pulmonar este depistat în stadii avansate, ceea ce face ca tratamentul să fie o luptă dificilă și de lungă durată, cu șanse reduse de supraviețuire.

Depistarea timpurie și tratamentul adecvat sunt esențiale pentru a îmbunătăți șansele de supraviețuire ale pacienților. CAS Hunedoara are ca principal obiectiv conștientizarea importanței prevenirii și depistării timpurii a cancerului, precum și a altor boli cronice. Se dorește asigurarea accesului echitabil al asiguraților la teste de screening, servicii medicale de calitate și tratamente inovatoare. Eforturile se concentrează pe atragerea de investiții publice și private pentru a oferi tratamente oncologice avansate în județul Hunedoara. Directorul general al CAS Hunedoara, Adrian David, subliniază importanța solidarității și implicării tuturor factorilor de decizie, inclusiv CNAS, profesioniști din domeniul sănătății, autorități publice locale și centrale, organizații de pacienți, în îmbunătățirea calității vieții pacienților.
”Scopul nostru principal este de a conștientiza importanța prevenției în depistarea timpurie a cancerului, dar și a celorlalte boli cronice, în general. Ne dorim ca asigurații să aibă acces în mod echitabil la teste de screening, la servicii medicale de calitate și tratamente invatoare. Eforturile noastre se focusează pe atragerea de investiții publice și private pentru asigurarea de tratamente oncologice performante în județul Hunedoara. Prin solidaritatea arătată astăzi, dar și prin prisma implicării tuturor factorilor de decizie, CNAS, profesioniști din domeniul sănătății, autorități publice locale și centrale, organizații de pacienți, am certitudinea că, împreună, putem îmbunătăți calitatea vieții pacienților”, a declarat directorul general al CAS Hunedoara, Adrian David.
La sfârșitul anului 2022, numărul de pacienți în tratament în județul Hunedoara a fost de 2.068, iar cheltuielile totale cu medicamentele au atins suma de 27.637.413,18 lei.
Cu toate acestea, în contextul creșterii numărului de pacienți oncologici, există o problemă legată de infrastructura medicală. Din cele 10 unități spitalicești din județ, doar patru au secții de oncologie: Spitalul Județean de Urgență Deva (cu trei medici), Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara (cu trei medici, dintre care doar unul activ), Spitalul de Urgență Petroșani (cu un medic) și Spitalul Municipal Orăștie (cu un medic). Aceasta evidențiază nevoia de extindere a capacității de tratament oncologic în județul Hunedoara pentru a răspunde cerințelor crescânde ale pacienților.
Monika BACIU