P este 25 de mili­oane de lei sunt investiți în stația de la Zănoaga, una aflată deasupra municipiului Petroșani și care poate asigura alimentarea cu apă până la Vulcan, pe vest și până în Petroșani Nord.

Lucrările sunt în plină desfășurare, iar tehnologia de aici va fi una dintre cele mai moderne din țară, progresul fiind deja vizibil.
Aflată undeva la intrarea dinspre Defileul Jiului, stația de tratare a apei de la Zănoaga a intrat deja în reparații capitale, ea fiind una dintre cele mai vechi, dar și cea mai importantă pentru Petroșani. Aici sunt reabilitați 6 kilometri de aducțiune, lucru care provoacă atât constructorul, cât și Apa Serv, deoarece, condiția este ca ea să rămână în funcțiune. Și chiar și acum funcționează și cu 3 filtre, celelalte 6 fiind în reabilitare. Stația se află chiar la intersecția celor două Jiuri, de Est și de Vest, fiind la confluența lor, dar la unul dintre cele mai înalte puncte din oraș.
„Unul dintre obiectivele strategice pentru Apa Serv este stația de tratare a apei de aici. Acum este în reabilitare totală, pentru că schimbăm tot fluxul tehnoloc și vom avea 15 obiective noi. Aici se schimbă tot ce înseamnă partea de tratare a apei, cea de dezinfecție și cea de asigurare a calității apei pentru consumatori”, a spus Cristian Ionică,
managerul SC Apa Serv Valea Jiului.
Stația a fost pusă în funcțiune în 1996, iar în tot acest timp nu a suferit niciun fel de reabilitare. Acum lucrările sunt
iminente și aici ajunge apa de pe două captări din Defileul Jiului.
„Când spun stația de tratare a apei, importante aici sunt și cele două izvoare ce vin de pe Polatiște. În POIM se va reabilita și captarea
Izvorul și o partde de aducțiune. Aducțiunea are cam 15 kilometri, iar reabvilitați vor fi 4 kilometri, după care apa intră gravitațional și schimbă tot fluxul tehnlogic în viitoarea stație”, mai spune Cristian Ionică.
Stația Zănoaga va fi din temelii modificată ca și flux tehnologic. S-au introdus noi trepte de tratare a apei și, dacă înainte aveam un decantor radial, care nu avea eficiență și nu putea lucra la turbidități mari, acum, decantorul care deja este realizat cam în proporție de 70%, va da o siguranță în treapta de decantare.
„Dacă la alte stații captările la maxim un km de stație, cei 15 km de unde vine aici apa, informația ajunge aici brusc. La Jieț, spre exemplu vedem cum vine apa, dar aici nu știm ce se întâmplă la 15 km și poate veni brusc cu turbiditate. Marea problemă era că acel decantor nu făcea față la astfel de schimbări de turbiditate. Și acum, decantorul lamelar este soluția cea mai bună pentru tratarea apei, ca să fie potabilă”, spun specialiștii de la ape.
Mai este un an până la finalizarea investiției și tot aici avem și o stație de filtre nouă, în care bateriile vor folosi nisip liber, ori cărbune granular activ. Toate acestea reprezintă tehnologii de ultimă generație și în toată Europa, lucru ce va face din stația de aici una dintre cele mai moderne, apa fiind chiar ozonificată.
„Se reabilitează filtrele. Și, dacă înainte aveam 8 filtre de nisip, cele 8 filtre se vor împărți în două, 4 cu nisip liber și 4 cu cărbune activ. Se schimbă aici tot ce înseamnă stratul de drenaj al filtrelor, stratul de filtrare, practic, filtrele vor fi noi”, a precizat Ionică.
Și, toate aceste investiții se fac fără ca oamenii să fie afectați, ori lipsiți de apă la robinete.
„Odată cu schimbarea fluxului tehnologic, nimeni nu a suferit și aici mă refer la populația din Cartierul Aeroport. De aceea spun că stația Zănoaga este una strategică. Locatarii din Cratioerul Aeroport beneficiază de apă, chiar și când aceasta este limitată acum din cauza tehnologiei. O parte primesc apă de la Valea de Pești sau Jieț”, a conchis Cristian Ionică.
Toată investiția se ridică la suma de exact 25.078.615, 76 lei și va fi gata în vara anului 2022.
Diana
Mitrache