Pe fondul conflictului armat dintre Rusia și Ucraina, Uniunea Europeană are în vedere permiterea utilizării cărbunelui pentru producerea energiei electrice. Frans Timmermans, șeful politicii de mediu Green Deal, a anunțat că având în vedere ultimele evenimente, independența energetic trebuie să fie prioritară.
”Nu există tabu-uri în această situație. Istoria a luat o altă turnură săptămâna trecută și trebuie să ne adaptăm la această schimbare istorică”, a spus Frans Timmermans, potrivit Politico.
Mai multe mine din Valea Jiului s-au închis, iar până în anul 2030, toate unitățile miniere din zonă ar trebui închise. Dată fiind însă dependența statelor europene de gazul rusesc, în Europa, UE permite revenirea la cărbune. Timmermans a anunțat că UE va adopta în această săptămână legislația necesară pentru ca statee membre să poată utiliza în continuare cărbunele.
Monika BACIU