Noul an universitar a demarat din această săptămână și la Petroșani. Cu norme drastice și distanțare socială, evenimentul a avut loc în fața sediului principal al școlii superioare, iar principalii invitați au fost bobocii din anul I. O mână de studenți, majoritatea boboci, au venit să ia parte la ceremonia de deschidere a noului an universitar de la Petroșani și să asculte primul Gaudeamus, dedicat loc. Totul s-a petrecut în aer liber, în spațiul din fața clădirii ce găzduiește Rectoratul, iar gazde le-au fost cei din conducerea școlii. „Suntem o universitate care se adaptează, nu numai la cerințele mediului socio-economic, dar care încearcă să fie o instituție de avangardă pentru această regiune. Vom pregăti societății românești și europene, tot mai mulți specialiști pentru industriile și serviciile cu valoare adăugată mare, pentru domeniile strategice de dezvoltare a României, dar și în alte domenii care contribuie la dezvoltarea complexă și armonioasă a societății românești”, a spus prof univ dr ing Sorin Radu, Rectorul Universității din Petroșani. Universitatea din Petroșani a ajuns în primele 10 din țară, care fac parte dintr-un consorțiu european, iar numărul studenților devine direct proporțional cu această performanță. Așa se face că, dacă în anul trecut au urmat școala superioară din Petroșani nu mai puțin de 3.500 de studenți, în cadrul a 22 de specialități de la învățământul de licență și 22 de master, plus 4 specializări de doctorat, la 1 Octombrie 2020 sunt 3.712 studenți. „Bine ați venit la Universitatea din Petroșani, care este o universitate de tradiție și sunt mai mult decât convins că nu veți regreta această decizie. Anul acesta va fi un an dificil, plin de schimbări, dar noi, studenții de aici, suntem aici să vă ajutăm, să aveți un an universitar cât mai ușor, să vă integrați cât mai bine și vreau să urez Bine ați venit la Universitatea din Petroșani!”, a menționat Alexandru Chiuda, președintele studenților. Ceremonia a avut loc, în acest an, într-un cadru restrâns, iar studenților din primul an le-au vorbit și decanii facultăților. Cursurile universitare de la Petroșani au început abia din această săptămână și se desfășoară în sistemul hibrid, laboratoarele fiind cele ce au loc față în față.
Diana Mitrache