Fanii editurii RAO din județul Hunedoara mai au timp până la sfârșitul lunii să își achiziționeze cele mai noi apariții editoriale. Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva este gazda în perioada 1 iulie – 31 iulie a unui stand de carte cu vânzare al Grupului Editorial RAO din Bucureşti. Standul este deschis în incinta Secţiei de Artă şi Carte Franceză a Bibliotecii.

Grupul Editorial RAO este o editură înfiinţată în anul 1993 şi, de atunci, a reuşit să devină una dintre cele mai apreciate edituri din România. RAO este structurată în două divizii editoriale: RAO International Publishing Company şi Enciclopedia RAO.
Cărţile editate la RAO sunt cărţi de non ficţiune (artă, biografii, jurnale, memorii, economie, enciclopedii, eseistică, filosofie, management, istorie, hobby, sănătate, sociologie, spiritualitate, ştiinţă) şi ficţiune (acţiune, aventuri, călătorii, literatură universală clasică şi contemporană, poezie, RAO clasic, thriller, romance, SF). Colecţiile cele mai cunoscute şi mai apreciate de cititori sunt: RAO Clasic, Roman istoric/Roman politic, Romance, Saga, SF, literatură contemporană, dramă, umor, thriller, aventuri, acţiune, mystery.
De la bun început, editura s-a orientat spre traducerea unor titluri importante din literatura universală, astfel că cititorii au găsit în librării cărţi semnate de nume celebre: William Thackeray, Charles Dickens, Denis Diderot, Balzac, Stendhal, Lev Tolstoi, Albert Camus, André Gide, Antoine de Saint Exupéry, Jean Paul Sartre, William Faulkner, John Steinbeck, Hermann Hesse, Franz Kafka, Thomas Mann, G. G. Marquez, Virginia Woolf etc. Nu lipsesc numele mari din literatura contemporană, nume prezentate în premieră publicului român: Julian Barnes, Joseph Heller, Marguerite Duras, Rosa Montero, Sandro Veronesi etc. Se remarcă, de asemenea, romanele poliţiste, cărţile de acţiune, cele cu tematică fantasy, SF, horror etc., semnate de autori ca: Agatha Christie, Tom Clancy, John Grisham, David Baldacci, John Le Carré, Colin Forbes, Frederick Forsyth, Anne Rice, John Saul, Dan Brown. Cărţile pentru copii, structurate şi ele pe ficţiune şi non ficţiune, cuprind colecţii precum: cărţi ilustrate, enciclopedii, logico, manuale, aventuri, basmele copilăriei, fantasy, minionii, mystery.
În clasamentul autorilor publicaţi la RAO pe primele locuri se situează: Clive Cussler, Dan Brown, Eugen Ovidiu Chirovici, John Grisham, Gabriel Garcia Marquez, Ken Follett, Steve Berry, Michael Connelly, Malin Persson Giolito.
RAO editează, de asemenea, cele mai reuşite şi mai apreciate enciclopedii de pe piaţa românească de carte, realizate cu acurateţe ştiinţifică şi într-o ţinută grafică atractivă pentru un public foarte divers.
Standul Grupului Editorial RAO oferă publicului cititor din Deva o gamă foarte largă de titluri, cu atractive reduceri de preţ.