Elevi si profesori din Ungaria, Polonia, Portugalia, Estonia si Italia sunt, în aceste zile, alãturi de elevii din Petrosani, iar sportul a fost folosit în acest proiect tocmai pentru a arãta cã granitele nu existã deloc. Parteneri sunt cei din Scoala I.G Duca din Petrosani si proiectul, ce poartã numele „LIKE the naturE – Tradition – Sport – Music!” a ajuns la etapa în care s-a vorbit despre sport. Întreaga actiune s-a desfãsurat la Sala Polivalentã, unde, de la mic la mare, cu totii au intrat în diverse competitii.
„Actiunea de astãzi se numeste Cupa Copilãriei Erasmus si este de fapt ziua dedicatã sportului. Proiectul nostru are 4 teme: naturã, traditii, muzicã si sport. Si, fiecare zi din aceastã sãptãmânã, am dedicat-o uneia dintre teme. Acum am dedicat-o sportului. Vom avea un concurs inedit cu probe tip Ducatlon, asa cum l-am numit dupã acel concurs de la tv Exatlon, iar partenerilor nostri din strãinãtate le vom face mai multe surprize”, a spus Ramona Asan, coordonator proiect. Cei implicati în proiect au fãcut demonstratii sportive, au organizat un bal al bobocilor, au vizitat cetatea din Deva si Castelul Corvinilor, iar elevii si profesorii din aceste tãri partenere vor avea de învãtat unii de la altii despre prioritãtile învãtãmântului, vor putea alege metodele cele mai bune de predare-învãtare si vor lãsa copiii sã socializeze, acesta fiind unul dintre cele mai bune exercitii prin care îsi testeazã cunostintele de limbã englezã.
Diana Mitrache