Sportivii lotului de sanie se antrenează în Parâng

În stațiunea montană Parâng au început antrenamentele lotului de sanie de la CSS Petroșani. Zăpadă este din abudență, astfel că în munte a fost amenajată o zonă specială pentru antrenamentul copiilor.
Potrivit celor din munte, a fost înghețată ”natural pârtia de sanie pe care se vor antrena copiii”.
O parte din copii fac parte din lotul național de sanie, iar două fete au ocupat locul 8 la olimpiada din anul 2019.
Nu mai sunt pârtii de sanie, bob și scheleton decât în Germania, Austria, ori Lituania. S-a încercat, în trecut, obținerea unor finanțări pentru realizarea unei astfel de pârtii, însă, în zadar. Clubul Sportiv Școlar Petroșani a solicitat sprijin pentru construirea unei pârtii artificiale de sanie, bob și skeleton, în lungime de 750 metri, în municipiul Petroșani, pârtie care să poată fi folosită și în perioadele de vară, la coborâri pe role pentru aceste discipline.
Cosmin BACIU

Advertisements