Nu mai puţin de 30 de mii de lei a dat Spitalul de Urgenţă pe testele rapide, care de joi, se pot face contra-cost pentru toţi cei care vor să afle dacă au contactat noul virus. Oricine doreşte, poate face acest test şi nici nu este nevoie să ajungă în interiorul spitalului. Testarea se face într-un container special care a fost montat în curtea interioară a spitalului.
„Suntem în situaţia în care putem să facem aceste teste rapide de sânge şi contra-cost, celor care doresc să se testeze. În Spitalul de Urgenţă de la Petroşani se fac aceste teste tuturor pacienţilor şi cadrelor medicale care sunt în contact cu posibili suspecţi”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani.
Spitalul face aceste teste oricărui pacient care ar urma să se interneze şi deja sunt câţiva detestaţi pozitiv care aşteaptă, de zile bune, rezultatul analizelor concludente. Au fost luate măsurile de izolare a acestora, iar medicul Alin Vasilescu explică şi care este eficienţa acestor teste.
„Testul rapid este practic o chestie preliminară. În momentul în care găseşti un test rapid pozitiv, eşti obligat să faci automat testul PCR, confirmarea fiind făcută ulterior de acesta din urmă. Ştiinţific, testarea rapidă îţi relevă faptul că ai fost în contact cu acel virus. Dacă îl ai sau nu, asta stabileşte PCR”, a precizat şi dr Alin Vasilescu, managerul SUP.
Achiziţionarea acestor teste a fost necesară spun cei de la Spitalul de Urgenţă din Petroşani şi, în afara pacienţilor care se internează şi care beneficiază de testare în mod obligatoriu, cei care doresc pot face testul pe bani. „Testele au fost achiziţionate la preţul de 60 de lei cu tot cu TVA şi noi am hotărât să facem pentru persoanele care vor să se testeze la un preţ de 80 de lei”, a adăugat şi Angela Braşoveanu, director economic SUP.
În momentul în care acest test este pozitiv, persoana în cauză este imediat luată cu izoleta şi dusă într-un spital COVID, unde i se fac testele concludente, urmând ca acolo să aştepte rezultatele.
În Spitalul de la Petroşani sunt acum 6 persoane tratate ca suspecţi, după ce s-au internat cu diverse afecţiuni, iar aceştia aşteaptă rezultate în saloane în care sunt trataţi ca atare, adică izolaţi corespunzător. Alţi suspecţi au fost trimişi spre spitalele din Vulcan, Lupeni sau Hunedoara, pentru că, aşa cum a spus medicul Alin Vasilescu, unii au fost refuzaţi de alte spitale în momentul în care s-a pus problema transferului. Testarea la urgenţă se face de două săptămâni în spitalul de la Petroşani şi, până acum, cam 300 de pacienţi au beneficiat de acestea.
Diana Mitrache