Ș colile și spitalele din județul Hunedoara nu sunt încadrate în categorii de risc seismic. La sediul Instituției Prefectului – județul Hunedoara a avut loc o ședință de lucru, în sistem videoconferință, sub condu-cerea ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, și cu participarea ministrului Dezvoltării, Lucrărilor
publice și Administrației, Atilla Cseke și a ministrului Educației, Ligia Deca.
Printre temele discutate a fost și cea privind situația clădirilor în care își desfășoară activitatea unitățile din sistemul de învățământ, raportat la manifestările seismice din ultima perioadă.
Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, a transmis că pe raza județului Hunedoara nu se regăsesc unități de învățământ sau spitale având clasă de risc seismic 1.
„În cadrul întâlnirii de lucru conduse de ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, au fost discutate
tematici cu impact major
pentru locuitorii României. Punctul central al discuțiilor îl constituie sporirea gradului de protecție a cetățenilor în fața unor evenimente nedorite, precum s-a întâmplat în cadrul recentelor cutremure și luarea măsurilor rapide, eficiente, față de oricare segment al populației care este expus la risc seismic de clasa numărul 1. În momentul actual,
nicio unitate de învățământ sau spital din județul Hunedoara nu au fost încadrate în această categorie în care pericolul este iminent în cazul unui cutremur de 7 grade pe Richter. Protecția cetățenilor este pe primul loc, iar împreună cu structurile
teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne din județul Hunedoara monitorizăm atent situația din întregul județ. În calitate de prefect și de președinte al Comitetului Județean de Situații de Urgență, voi dispune toate măsurile necesare pentru a asigura climatul de
siguranță al hunedorenilor”,
a declarat prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian.
Monika BACIU