Întrucât prezentul este unu cu prea putine reusite în sportul Vãii Jiului, ne-am propus ca în fiecare zi de luni pânã la finalul anului – într-un an în care Jiul (fotbal) si Minerul Lupeni (rugby) au împlinit 100 de ani, Stiinta Petrosani (handbal) a împlinit 70 de ani – sã aducem pe tapet câteva din momentele de glorie din acest segment, sportul Vãii Jiului.
Aninoasa cea mai micã localitate a Vãii Jiului a fost cunoscutã în plan sportiv, mai mult ca orice alt sport, prin tirul cu arcul. O pasiune  preluatã de la Utilajul Petrosani care înfiintase o sectie de tir cu arcul în 1955, cu instructor Vasile Hlopetchi si Romulus Boteanu.
”Microbul” ajunge la Aninoasa!
În 1957 polisportivul aninosean Vasile Tamas (specialist în schi si alpinism) este trimis la Tg. Mures pentru un concurs cu arcul cu sãgeti. Încurajat de antrenorul petrosenean Vasile Hlopetchi se duce din nou la Tg. Mures la un concurs, face câteva antrenamente cu antrenorul Zoltan Szabo, dar trage si un loz în plic, câstigând fabuloasa sumã pentru acele timpuri de 2000 de lei. Din banii câstigati cumpãrã arcuri si sãgeti, îl cuprinsese ”microbul”, vine la Aninoasa si în 1958 îsi formeazã o echipã de 7 sportivi, reusind în scurt timp sã polarizeze în jurul sãu multi oameni care se vor implica în acest sport. Primele succese notabile apar la începutul anilor 70, în anul 1973 Vasile Tamas reusind îndeplinirea normelor de maestru al sportului. Doi ani mai târziu, la Aninoasa ajung primele titluri de campioni nationali la juniori I individual si pe echipe.
”Anena” se naste cu buldozerul si cu lopata, campionii prin muncã si talent
Tirul cu arcul devine un sport adulat la Aninoasa astfel cã aici se impunea construirea unei baze pentru practicarea acestui sport. Mai marii vremii, nume precum Cornel Burlec, Ion Dãbuleanu, Ioan Cruceru, Ion Lãban, Teofil Blag, Iosif Guran, Mircea Petrescu, Valentina Cerchez, numerosi ”oameni ai muncii” vor purcede la amenajarea locului unde va prinde viatã baza sportivã ”Anena” (Arcasul), astfel cã începând cu mijlocul anilor 70 sportivii aninoseni se apropie tot mai mult de performante. Conturatã în mai multe etape, baza ”Anena” va fi definitivatã în anul 1985. Pânã la acel moment nume precum Vasile Tamas, Aurel Uritescu, Petricã Feier, Virgil Vlasin, Gheorghe Pop, Ionel Petric, Dumitru Codrea, Ioan Pagnejer, Vasile Bud, Dorina Damian, Mariana Habian, Elena Gheorghe sau Ana Cadar mãresc victoria cu trofee a Aninoasei reusind de pildã în 1978 24 de recorduri nationale. Baza ”Anena” putea gãzdui 100 de concurenti pe poligonul din aer liber si 64 simultan, în salã, cabana având 50 de locuri de cazare.
”Dinastii” de arcasi
Pasiunea a fost atât de imensã încât numerosi sportivi au transmis-o mai departe copiilor lor. Nume precum Virgil Vlasin, Mariana Habian, Dana Damian, Aurel Uritescu, Gheorghe Popa si altii au insuflat copiilor lor spiritul sportiv. Amintim aici multiplul campion (anii 1972 1986) Aurel Uritescu (si sotia Dorina Damian) care au ”pasat” pasiunea fiicelor Andreea si Simona Uritescu, apoi Petru si Alin Pop, Nicolae si Dumitru Jega (frati), Elena Gheorghe (mamã) si Simion Cârstan (fiu). Nu trebuie uitati la acest capitol al performantei si cei care s-au implicat masiv în ”ghidonarea” tirului aninosean, Ilie Botgros fost primar în anii 90-2012, care a fost si presedinte onorific al Minerului Aninoasa sau Eugeniu Serbãnescu care vreme de 18 ani (1972-1990) a fost presedintele sectiei. Oameni inimosi, fapte frumoase, locuri si medalii numeroase, una din povestile frumoase ale sportului, tirul cu arcul la Aninoasa.
Genu TUTU