8 septembrie 1956. Acum 60 de ani se nãstea în Bistretul din Dolj, Ilie Balaci, cel care avea sã intre în galeria primilor mari fotbalisti români din toate timpurile. Va avea o carierã fabuloasã, cu 12 sezoane la Universitatea Craioava, unul si jumãtate la F.C. Olt Scornicesti si douã la Dinamo Bucuresti.

A fost de douã ori (1981,1982) ales ca cel mai bun fotbalist român al anului, a câstigat trei campionate ale României si de patru ori Cupa României. A debutat la echipa Nationalã la 17 ani si jumãtate, unde a jucat de 65 de ori, în perioada 1974 – 1986.

În campionat, a acumulat 347 de meciuri cu 84 de goluri marcate, iar în cupele europene, 38 de partide, cu 7 goluri marcate.

Cifrele absolut fabuloase pentru un jucãtor a cãrei carierã va fi curmatã dupã o accidentare gravã pe 21 februarie 1984, la un meci F.C. Baia Mare – Universitatea Craiova (1-0). A mai jucat pânã în decembrie 1987, când la vârsta de 31 de ani, piciorul accidentat nu a mai rãspuns la comenzi. Dupã  Revolutie din 1989 a devenit antrenor, cu multe reusite în lumea arabã – Tunisia, Maroc, Arabia Sauditã – câstigând un numãr de 21 de trofee cu mai multe echipe. În prezent antreneazã în Sudan, la o echipã din Omdurman. Putini stiu însã cã traseul fotbalistic a lui Ilie Balaci a început pe fostul stadion “Jiul” din Petrosani, acum unde se aflã Parcul “Carol Schreter”.

Debut printre granzi

12 august 1973, startul celui de-al 56-lea campionat al Diviziei “A”. La Petrosani, Jiul primeste vizita eternei rivale Universitatea Craiova. Cu noul antrenor Traian Ivãnescu la cârmã, Jiul încearcã în fata a 8-9.000 de spectatori se încline balanta, dar oltenii deschid scorul în minutul 27 prin Oblemenco, Stocker va egala pentru Jiul în min. 38.

Printre consacratii Craiovei, Deselnicu, Strâmbeanu, Tarãlungã sau Oblemenco, antrenorul Cernãianu aruncã în luptã un pusti care încã nu împlinise 17 ani, Ilie Balaci.

–––––––––––

Jiul – Universitatea Craiova 1-1 (12 aug. 1973)
Jiul (antr. Tr. Ivanescu): Ion Gabriel – Nitu, Tonca, Stocker, Ad. Dodu – Al. Nagy, Libardi (min. 82 Kotormany) – Selymessi (min. 64 G. Stan), Multescu, Rozsyai, D. Stoian.
Universitatea Craiova (antr. C. Cernãianu): Oprea – Niculescu, Bãdin, Deselnicu, Velea – Stâmbeanu, Balaci (min. 73 Bernescu) – Tarãlungã, Nitã, Oblemenco, Bãlan (min. 80 C. Panã)

–––––––––––

S-a integrat rapid, “bãtrânii” Craiovei l-au înconjurat, Ilie si-a fãcut bine treaba. A fost schimbat în minutul 73. Pentru început era suficient.

“Killer” pentru Jiul

În returul de la Craiova (3 martie 1974), Universitatea aplicã o corectie de 5-1 Jiului, unul dintre goluri fiind marcat de Ilie Balaci. În sezonul 1980-1981 va marca atât în tur cât si în retur, Univ. Craiova – Jiul 2-0 (gol Balaci din 11 m) si Jiul – Univ. Craiova 2-1 (golul oltenilor marcat de Balaci, tot din 11 m). În sezonul 1982-1983, în meciul Univ. Craiova – Jiul 4-0, Ilie Balaci va reusi dubla. Asadar, din cele 84 de goluri marcate de Balaci în prima divizie , 4 au fost marcate în poarta Jiului, echipã împotriva cãreia debuteazã în 1973, momentul unde a început fabuloasa sa carierã.

Genu TUTU