Un moment asteptat de aproape trei ani: redeschiderea Sãlii Polivalente a Clubului Sportiv Scolar Petrosani. Nu s-a fixat o datã exactã, dar e chestiune de zile. Ea a fost predatã de cãtre constructor beneficiarului, Clubul Sportiv Scolar Petrosani si aratã foarte bine: spatioasã, cãldurã, luminã, confort. Am stat de vorbã pentru mai multe amãnunte cu prof. Adrian Pica, directorul în exercitiu al Clubului Sportiv Scolar Petrosani si am aflat câteva lucruri.
Reporter: Domnule director, în sfârsit, lucrare finalizatã!
Adrian Pica: Da, se poate spune cã asa este. Mai avem nevoie de avizele ISU – chestiune de rezolvare a unor hârtii – si atunci putem fixa data oficialã a inaugurãrii pentru competitii, pentru public.
Reporter: Care ar fi principalele repere?
Adrian Pica: Schimbarea suprafetei de joc pentru handbal sau baschet, cu încãlzire sub parchet, apoi sistemul de acces în salã a publicului, pe douã scãri laterale. De asemenea, tot pentru confortul publicului spectator, avem 400 de locuri pe scaune, cu o vizibilitate optimã din orice unghi al sãlii, douã tabele electronice, precum si o instalatie de amplificare cu sase boxe. Bãile si vestiarele sportivilor sunt dotate cu toate cele necesare, cãldura este asiguratã printr-o centralã proprie pe gaz metan, luminozitatea este una perfectã si putem spune cã suntem foarte multumiti.
Reporter: Când vom vedea primele competitii?
Adrian Pica: Nu as vrea sã avansez o datã exactã pânã nu avem acordul final al ISU, dar cred cã în 2 – 3 sãptãmâni totul va fi rezolvat. În final nu pot sã nu le multumesc cadrelor didactice de la Scoala Gimnazialã ”Avram Stanca” si Colegiul Economic ”Hermes”, care ne-au gãzduit antrenamentele si competitiile de handbal.
An jubiliar pentru CSSP
Anul acesta se împlinesc 65 de ani (1954 – 2019) de la înfiintarea Scolii Sportive de Elevi Petrosani (SSE), actualul Club Sportiv Scolar Petrosani (CSSP).
Primele douã sporturi au fost handbalul si baschetul, sub îndrumarea profesorilor Constantin Cãpãtânã si Mihai Pintea, sporturi care însumau 26 de elevi, lucru marcat într-un ziar local din 22 iunie 1954.
Din anul 1978 se va numi Clubul Sportiv Scolar Petrosani (CSSP), odatã cu mutarea sediului de pe artera principalã – actuala zonã ”Onix” – în actuala clãdire, pe atunci al Liceului Teoretic. În anul 1982 va intra în circuit baza sportivã din Parâng, iar în anul 1986 se va da în folosintã actuala Salã Polivalentã.
De-a lungul anilor, în Sala Polivalentã (cãreia n-ar fi rãu sã i se dea un nume legat de istoria CSSP…) au loc competitii de anvergurã în volei, handbal, fotbal – tenis, futsal sau gimnasticã, lupte libere, aici fiind prezentã în anii 80 si celebra Nadia Comãneci! În al 65-lea an al existentei sale Clubul Sportiv Scolar Petrosani are un numãr de sase sectii (gimnasticã aerobicã, lupte libere, schi alpin, handbal, sanie, tenis de câmp), cu un numãr însemnat de sportivi alãturi de cadrele didactice aferente sectiilor existente.
GENU TUTU