Maria Ile, sotia primarului municipiului Vulcan, Gheorghe Ile, a candidat pe listele consilierilor UDMR. Doar ca UDMR nu a intrat in consiliul local pentru ca nu s-a prezentat la vot, sau nu a votat formatiunea in cauza.
Maria Ile, sotia primarului municipiului Vulcan, Gheorghe Ile, a candidat pe listele UDMR Vulcan la functia de consilier local. Domnia sa a hotarat sa intre in politica atat de tarziu pentru ca este de parere ca daca faci mai multe lucruri deodata, te disipezi si nu faci cum se cuvine nici unul.
”Nu se pot face doua lucruri bune deodata. Pana in acest moment a fost primordiala profesia mea, m-am ocupat de afaceri, acum tinerii membrii ai familiei mele au preluat aceste sarcini, iar eu cred ca de acum incolo voi avea timp si energie sa ma ocup si de problemele comunitatii” – declara presei Maria Ile, in urma cu mai bine de doua saptamani. Aceasta este convinsa ca este importanta, in general si in special pentru Vulcan, dezvoltarea voluntariatului in interesul pensionarilor, al bolnavilor si al copiilor care au parintii plecati in strainatate, dar si promovarea competentei in randul tinerilor.
Doar ca UDMR-istii nu au prea iesit la vot in Vulcan, ca urmare d-na Ile nu a devenit consilier pentru a-si promova proiectele. ”Nu, nu intra UDMR-ul in Consiliul Local pentru ca reprezentantii acestei formatiuni nu au iesit la vot” – a precizat primarul Vulcanului, Gheorghe Ile.
Exista si posibilitatea sa fi iesit la vot, dar sa fi acordat acest vot altei formatiuni politice.
Ileana Firtulescu