Restrictia de pe Defileul Jiului, încã în discutie. De când a fost restrictionatã circulatia pe Defileul Jiului nervii soferilor sunt întinsi la maximum. În tot acest timp reprezentantii administratiilor locale din Valea Jiului au fãcut front comun pentru a gãsi solutiile oportune în vederea rezolvãrii acestei situatii.

La initiativa primarului municipiului Petrosani, Tiberiu Iacob Ridzi s-a înaintat o adresã la CNADNR pentru a se debloca situatia. Deocamdatã se asteaptã un rãspuns în acest sens.

”Am avut o întâlnire cu domnul prefect si cu ceilalti colegi din Valea Jiului noi am fãcut acea adresã pe care am semnat-o, am venit si cu solutii una dintre solutii care poate fi pusã în practicã este aceea cã s-ar putea da drumul traficului la amiazã, ca sã nu fie închis traficul de la ora 9 pânã la ora 18 seara si sã fie o perioadã la mijlocul zilei în care sã se poatã circula. Mai sunt si alte solutii care trebuie agreate de cãtre CNADNR si de cãtre Inspectoratul General al Politiei. Nu toate aceste demersuri le face domnul prefect pe cale ierarhicã”, a declarat primarul municipiului Petrosani, Tiberiu Iacob Ridzi.

4-1Circulatia pe Defileul Jiului este restrictionatã în zilele de marti, miercuri si joi între orele 9 si 18. În acest interval soferii sunt nevoiti fie sã astepte redeschiderea circulatiei, fie sã opteze pentru rutele ocolitoare lungi de sute de kilometri.

Monika BACIU