Inconștientul a produs un accident rutier pe șoseaua de centură a municipiului Deva, lovind un autoturism care circula în fața sa. Din fericire șoferul autoturismului a scăpat nevătămat.
”Un bărbat în vârstă de 57 de ani, din comuna Baru, în timp ce conducea un autotractor pe Calea Zarandului, din Deva, din direcția Deva-Simeria, nu a păstrat o distanță de siguranță suficientă față de autoturismul condus de un bărbat de 30 de ani, din municipiul Hunedoara, care circula în fața sa şi pe care l-a tamponat în partea din spate, în momentul în care acesta a redus viteza”, a informat IPJ Hunedoara. Șoferul TIR-ului a fost testat pentru alcool iar aparatul a arătat o concentraţie de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat, ceea ce înseamnă de cele mai multe ori o valoare cel puțin dublă în sânge. Inconștientul este cercetat penal. Un alt accident provocat de un șofer băut a avut loc în Sălașu de Sus. Polițiștii din Hațeg au stabilit că șoferul care a produs accidentul, un bărbat de 62 de ani, din Petrila, a intrat cu viteză foarte mare într-o curbă deosebit de periculoasă şi s-a răsturnat în afara drumului, lovind gardul ce împrejmuiește un teren. Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 0,56 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Și în cazul acestuia a fost deschis un dosar.
Doar la finele săptămânii, polițiștii rutieri au descoperit alți trei bărbați care conduceau pe drumurile publice după ce au consumat alcool. Astfel, poliţiştii au oprit în trafic, pe strada Mihai Eminescu, din Hațeg, autoturismul condus de un tânăr de 22 de ani, din localitate. La testarea pentru alcool a reieșit că avea 0,49 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Tot în Hațeg, polițiștii au oprit în trafic, pe strada Decebal, autoturismul condus de un bărbat în vârstă de 62 de ani. Rezultatul la alcooltest a fost de 0,87 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Alți doi șoferi din comuna Râu de Mori sunt cercetați penal pentru conducere sub inlfuența alcoolului. Unul a fost prins la Baru Mare, pe DN 66, conducând un autoturism deși avea o alcoolemie de 0,94 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Consăteanul său a fost descoperit de polițiștii din Abrud. Șoferul de 35 de ani, din Râu de Mori, ce conducea un autoturism, pe DN 74, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În toate cazurile, poliţiştii au întocmit dosare de
cercetare penală.
Maximilian Gânju