Minele Paroșeni și Uricani nu mai există, iar ultimii mineri, dintre cei care au lucrat acolo sunt acum pe punctul de a pleca definitiv din sistem. S-au disponibilizat și sunt ultimele lor zile la Societatea de Închideri de Mine.
Mai mult de jumătate din efectivul din acest an al Societății de Închideri de Mine s-a disponibilizat la începutul acestei luni. Ultimele două unități miniere s-au închis și au fost demolate, iar directorului actual îi place să spună că a și dat firul ierbii pe terenul pe care cândva a fost o mină. Oamenii, însă, nici nu mai vin în preaviz.
„Din 2 decembrie am 43 de oameni în preaviz. Preavizul trebuie făcut la locul de muncă, cu prestare pe post, sau cu concediu legal. O parte dintre ei sunt în concediu legal, că au și câte 20, ori chiar 40 de zile de concedii. 21 de zile are luna aceasta și cine depășește, va trebui să i le plătim. Ceilalți sunt la servici. Din 4 ianuarie, nu mai avem decât 30 de oameni în efectiv. Cei 43 vor pleca cu disponibilizare”, a spus Daniel Sîrb, directorul Spcietății Naționale de Închideri de Mine Valea Jiului.
Angajații de aici pleacă cu plățile compensatorii de 27.000 de lei. Vor beneficia doi ani de zile și de sume compensatorii.Cei care rămân vor gestiona modalitatea de predare a terenurilor către administrațiile locale. Nicio clădire dintre cele care au existat la mina Paroșeni, ori la Uricani, deși puteau fi considerate de patrimoniu, nu a mai rămas nedemolată.
Diana Mitrache