U n sătean din Rișculița a ajuns la spital cu mai multe răni la cap și picioare după ce a fost lovit cu o ghioagă de un cioban.

Incidentul a avut loc la cârciuma din sat în urma unei discuții aprinse între cei doi. ” La data de 23.07.2023 în jurul orei 2012 organele de poliție au fost sesizate prin intermediul SNUAU 112 de către persoana vătămată cu privire la faptul că în timp ce se afla în incinta barului sătesc din localitatea Rișculița. În temeiul sesizării polițiștii s-au deplasata la fața locului, iar în spatele localului indicat a fost identificată persoana vătămată, care prezenta mai multe urme de violență fizică, și anume o plagă deschisă la nivelul tibiei piciorului stâng, precum și mai multe urme de tumefiere la nivelul capului. Acesta le-a relatat polițiștilor că în urma unor discuții în contradictoriu cu inculpatul (…), acesta l-a lovit cu o bâtă de cioban în zona capului și apoi în picior. Imediat la fața locului a sosit și un echipaj de ambulanță care l-a transportat la UPU Deva. Imediat după incident polițiștii au procedat la ridicarea bâtei cu care a fost lovită persoana vătămată, obiectul fiind depus în camera de corpuri delicte a Poliției Municipiului Brad”, se arată în dosar. Ciobanul a recunoscut că l-a snopit în bătaie pe sătean și le-a spus anchetatorilor că a dat primul pentru că s-a temut că victima o să-l bată. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brad l-au trimis pe cioban în judecată pentru pentru săvârșirea infracțiunilor de: vătămare corporală din culpă şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.