Zeci de oameni au urcat, în ziua de Sânziene, la Straja, acolo unde, la schit a avut loc o slujbă dedicată acestei sărbători. Au coborât mai apoi în stațiune și au privit întrecerea cu cai, ca, la final, să petreacă alături de nume consacrate la nedeia Sânzienelor.

Zeci de oameni, majoritatea îmbrăcați în straie populare autentice, au ascultat în liniște slujba de la Schitul Straja, în timp ce călăreții și-au primenit caii. A fost încă o zi de Sânziene, o zi în care feciorii din zona noastră s-au întrecut în alergare, dar și în frumusețea armăsarilor. Tradiția s-a pierdut în timp, dar nimeni nu a uitat de ea niciodată. „Toată lumea a mers, așa cum se știe, întâi la slujbă, a urmat concursul tradițional de cai, apoi  așteptăm cu toții să ne prindem în joc. Sunt peste 20 de tineri feciori cu caii, vom vedea și noi care sunt cei mai buni. Îi premiem pe cei mai frumoși, dar și cel care va ajunge primul va primi un premiu consistent. Așa păstrăm noi tradițiile din moși strămoși”, a spus Emil Părău, organizator al acestei nedei și cel care a oferit premiul cel mare călărețului care a ajuns primul la linia de sosire.

Caii, frumos împodobiți, au avut de urcat în galop pe drumul ce merge spre stațiunea Straja, iar călăreții au vrut să demonstreze, ca în fiecare an, că sunt cei mai buni.Primul care a ajuns în acest an este Andrei Ferenczi.

Și, pentru că nimeni nu lipsește de la eveniment, aici au ajuns și cei din primăria Lupeni, care au pus la dispoziția celor ce au vrut să urce la Straja, telegondola,  dar și senatorul resmeriță, originar din Lupeni.  „Este un moment de sărbătoare și eu am văzut aici oameni fericiți și care se bucură de tot ce văd. Îi felicit pe cei care au organizat, dar cred că merită să fie felicitați toți cei care sunt prezenți acum, aici, pentru că nu lasă tradițiile să se piardă.Așa au fost născuți, crescuți, momârlanii de la noi. Eu, personal, cred că trebuie să punem accent pe tradiții, ca să avem un viitor”, a spus Cristian Resmeriță, senator.

„Este  Ziua iei, așa că, împreună cu toți colegii de la primărie, am stabilit să purtăm aici, la nedeie, o ie românească. Demonstrăm că o purtăm cu drag și că respectăm tradițiile”, a completat și Iacob  Mesaroș, viceprimarul municipiului Lupeni.

Petrecerea a continuat cu muzică populară și voie-bună, iar oamenii au demonstrat că tradiția, păstrată de ani și ani, nu se uită. Aici s-au întâlnit dintotdeauna cei care locuiau în Ardeal, cu cei de peste munte, din Oltenia. Nedeile au fost mereu prilejul de petrece, în zi de sărbătoare și unde să fii mai aproape de Dumnezeu, dacă nu pe vârful muntelui, acolo unde era cândva și granița.

Diana Mitrache