Criza energetică din prezent a readus în atenţie necesitatea de a relua proiecte hidroenergetice ce sunt în stare avansată de construcţie, dar au rămas nefinalizate. Unul dintre
acestea este şi Proiectul “Acumularea Mihăileni de pe râul Crişul Alb, judeţul Hunedoara”.
Construcţia barajului şi lacului de acumulare de la Mihăileni, aflat la 15 kilometri de municipiul Brad, la limita judeţelor Hunedoara şi Alba, a început în anul 1987. Potrivit proiectului iniţial, de această investiţie urmau să beneficieze aproximativ 30.000 de oameni din zona Bradului.
Proiectul prevede construcţia unui baraj pe râul Crişul Alb, cu o lungime de aproape 300 de metri şi o înălţime maximă de 24 de metri, precum şi amenajarea unui lac de acumulare cu un volum de peste 10 milioane de metri cubi, o suprafaţă de 110 hectare şi o lungime de 4,5
kilometri.
După finalizare,
acumularea Mihăileni va îndeplini funcţiuni
complexe de gospodărire a apelor din zona Brad: asigurarea necesarului de apă pentru alimentarea populaţiei şi industriilor(…) pentru industrii şi (…) pentru populaţia din Brad şi Crişcior şi altor consumatori aflaţi aval de acumulare; · producerea de energie electrică 1,2 GW/an; apărarea împotriva inundaţiilor, a industriei şi amenajărilor agricole din lunca Crişul Alb pe sectorul Mihăileni – Vaţa prin atenuarea viiturilor cu un volum de atenuare de 6,5 milioane metri cubi. Sursele de apă din zonă nu pot acoperi în regim natural necesarul de apă şi din această cauză este nevoie de realizarea acumulării pentru compensarea deficitelor de debite şi pentru regularizarea scurgerii. Râul Crişul Alb care traversează zona are un caracter torenţial, cu viituri importante care provoacă inundarea întreprinderilor, a localităţilor şi terenurilor agricole riverane. Amploarea şi frecvenţa inundaţiilor din ultimii ani se datorează unei capacităţi de scurgere a albiei reduse, ca urmare a ocupării terenurilor din lunca râului prin construcţiile unităţilor miniere şi ale localităţilor.
Acumularea Mihăileni controlează scurgerea pe un bazin important având efect de regularizare atât a debitelor scăzute din perioadele de secetă cât şi a viiturilor. În prezent
alimentarea cu apa a celor două localităţilor Brad şi Crişcior se face din sursa Crişcior cu un debit maxim de 100 l/s care în condiţii de secetă scade la 75 l/s faţă de un necesar de 130 ÷ 140 l/s”, arată deputatul Viorel Sălan.
În acest timp numărul locuinţelor a crescut în cele două localităţi şi odată cu acestea şi numărul consumatorilor.
”Această lipsă acută de apă afectează atât agenţii economici, cât şi activităţile sociale ceea ce duce la nemulţumirea populaţiei din zonă. Investiţia de pe râul Crişul Alb, a cărei valoare actualizată se ridică la peste 162 de milioane de lei, se numără printre proiectele hidroenergetice cele mai întârziate din România. Peste 95 la sută dintre lucrări au fost
realizate. În aceste condiţii, încheierea lucrărilor devine soluţia optimă pentru locuitorii din zonă. Aş dori să îmi comunicaţi dacă finalizarea barajului de la Mihăileni face obiectul unui proiect în derulare, ce valoare are acesta şi care este termenul de finalizare? În situaţia în care, în prezent, lucrarea nu face obiectul unui proiect în derulare ce anume trebuie făcut?”, mai arată parlamentarul hunedorean în întrebarea adresată ministrului Mediului, Tanczos Barna.
Lucrările au început în anul 1987 și nu au fost finalizate nici până în prezent. Acumularea Mihãileni controlează scurgerea pe un bazin important având efect de regularizare atât a
debitelor scăzute din perioadele de secetă cât şi a viiturilor. Lucrările care se vor executa în anul 2019 vor consta în montare de stăvilare, echipamente hidromecanice și execuție lucrări la DN pe tronsoane fără viaduct. Termenul de punere în funcțiune este anul 2022.
Monika BACIU