Zeci de oameni, printre care cei mai multi au copii mici, stãteau joi dimineatã în jurul blocului din Lupeni, pãzit acum de jandarmi. Nimeni nu mai poate intra în constructia mãcinatã, din care inclusiv tevile de la canalizare sunt sparte.
Practic, blocul este o ruinã si plafonul de la etajul I, al acestei clãdiri a cedat miercuri dupã-amiazã, când unul dintre locatari a cãzut cu patul, direct la parter. Acum este internat la Spitalul de Urgentã din Petrosani, iar cei care au scãpat, vecinii lui de palier, sunt distrusi de ceea ce s-a întâmplat. De altfel, toti stãteau joi dimineatã în jurul blocului, pentru cã nimeni nu mai are acces în interior si jandarmii au pãzit toatã noaptea constructia subredã.
„Dumnezeu a vrut sã nu fiu acasã, cã eram moartã. A cãzut toatã mobila prin podeaua care s-a rupt.. Acum stãm afarã, toti au copii. Nu stiam cã este asa grav. Tot am umblat la primar sã îi spun, dar tot ne-a amânat de pe o zi pe alta. Suntem toti scosi afarã”, se plângea o femeie care locuieste usã în usã cu locatarul care s-a trezit la parter, cu tot cu pat.
Cei mai multi sunt resemnati si nu par sã nu observe nici zoaiele ce înconjoarã blocul, nici nu simt mirosul canalizãrii refulate, dar nici nu vãd ceva din mizeria dinjurul lor. ”Ne-a dus, pe majoritatea la o salã de sport a scolii. Toate apartamentele sunt distruse. Stiam cã este asa si am locuit aici cã nu aveam unde sã ne ducem. A venit primarul acum douã luni si a zis cã ne renoveazã, dar dupã un an si jumãtate. Nu ne-a mai mutat si atâta a asteptat, pânã când a cãzut. Dacã se întâmpla sã cadã vreun copil? Sunt 50 sau 60 de copii aici. Una dintre femeile de aici are 8 si toti au copii mici, care au intrat în bloc pânã ieri. Plãtim chirie. Eu plãtesc 50 de lei lunar, singur si uitati la ce ne-am expus!”, a spus un alt locatar, iar o vecinã l-a completat:
”Nu avem apã, curent, nimic. Asa locuim”. Oamenii recunosc cã mai iau apã de la vecinii care si-au plãtit si încã mai au, dar constructia se aflã într-o stare extrem de degradatã. Acesta este si motivul pentru care nimeni nu mai are voie sã intre în imobil, iar accesul este interzis total, fiind pãzitã intrarea cu jandarmii.
Primarul Lucian Resmeritã sustine acum cã i-a mutat provizoriu si cã le-a creat conditii o vreme. „Momentan, jumãtate dintre locatari au fost dusi la sala de sport a scolii din Bãrbãteni, unde sunt saltele si restul s-au dus la rude. Noi lucrãm la un spatiu aflat la fosta maternitate. Este de lucru vreo douã sau trei zile sã tragem curent, sã montãm geamuri si sã legãm la canalizare, ca mai apoi sã îi putem muta acolo”, a precizat Lucian Resmeritã, primarul municipiului Lupeni.
Cei care locuiesc în acest bloc sunt oameni sãraci, iar locuintele, toate, erau ale primãriei. Constructia, însã, este atât de degradatã, încât, la ultimul etaj au crescut chiar si copaci din pervazul geamurilor, iar canalizarea este spartã la fiecare apartament si tevile se preling pe peretii exteriori ai blocului.
Asa se face cã miercuri, unul dintre locatari s-a trezit cã îi fuge pãmântul, la propriu de sub picioare si acela a fost momentul în care întreg blocul a fost evacuat.
Resmeritã vrea demisia directorului Universal Edil
Dupã prãbusirea plafonului unei locuinte din blocul social de la Lupeni, apar si primele sanctiuni. Primarul Lucian Resmeritã a solicitat demisia directorului care se ocupã cu administrarea locuintelor sociale.
“În urma evenimentelor de ieri (nr. miercuri), am cerut DEMISIA domnului Miron Cocotã, directorul SC Universal Edil SA, întrucât în februarie 2017 i s-a cerut în mod expres reabilitarea blocului D1 de pe strada Tineretului, deoarece aceastã societate ÎNCASEAZÃ chiriile pe locuinte si ADMINISTREAZÃ veniturile si cheltuielile blocurilor acestea fiind în patrimoniul lor”, a declarat Lucian Resmeritã. Potrivit administratiei locale, primãria are atributii doar în repartizarea locuintelor propuse de SC Universal Edil SA în vederea închirierii .
Diana Mitrache