A vem cel mai mare preț pe MW/h la energie din toată Europa, iar scumpirile în lanț preconizate au făcut ca sindicatele să reacționeze. Confederația Meridian a anunțat proteste în zilele următoare.
Sindicatele de la noi spun că, în cadrul întâlnirii, a fost evaluat impactul prețurilor mari la energie asupra puterii de cumpărare a lucrătorilor/consumatorilor din România, asupra activităților
economice și implicit, asupra stabilității locurilor de muncă.
La ora actuală, prețul energiei în țara noastră este cel mai mare din Uniunea Europeană. Asta, pentru că la noi, este 161 Euro/MW/oră,
122 Euro/MW/oră ete în țara vecină, Ungaria, 114 Euro/MW/oră – Bulgaria, 77 Euro/MW/oră – Polonia, 71 Euro/MW/oră – Germania și doar 19 Euro/Mw/ oră plătește Franța.
În acest context, spun sindicatele, se poate spune că suntem în cea mai grea situație din ultimii 30 de ani, iar această criză energetică ar fi trebuit să impună factorilor de decizie de la nivel înalt convocarea de urgență a Consiliului Superior de Apărare a Țării (CSAT) pentru adoptarea unui set de masuri ce privesc siguranța și securitatea națională.
„Tarifele la energie, extraordinar de mari, comparativ cu alte state din Uniunea Europeană, vulnerabilizează și dezavantajează România în competiția globală și de pe piața unică europeană, limitând oportunitățile de dezvoltare a unor industrii și servicii și în același timp, inhibând crearea de noi locuri de muncă în regiunile puternic afectate de mutațiile industriale și de procesul accelerat de tranziție energetică”, au spus sindicaliștii, după întâlnirea ce a avut loc la sediul CSN
MERIDIAN, vineri, când au făcut o analiză pe tema exploziei recente a prețurilor la energie și utilități, care va avea grave efecte economice și sociale.
Diana Mitrache