Sindicaliștii din Valea Jiului au cerut oprirea procedurii de selecție a directorului general. Aceștia cer ministrului Energiei să ia o decizie în acest sens. În replică, administrația spune că selecția directorului este transparentă, lucru certificat chiar și de instanță.

Într-o scrisoare deschisă adresată celor din Ministerul Energiei, sindicaliștii spun că procedura de selecție a directorului general trebuie oprită acum. Asta, pentru că, spun sindicaliștii, „acest proces de selecție a fost grevat de grave sincope datorate foarte probabil, implicațiilor politice, prin intermediul membrilor CA-ului”, se arată în comunicatul semnat de Darius Cîmpean, președintele Sindicatului Muntele. „Solicitarea are la bază informațiile care circulă în zona de social media, cu privire la transparența procedurii de recrutare și selecție a directorului general al CEVJ, acuzele pe care unii candidați le fac la adresa altora. Toate aceste aspecte ne-au determinat pe noi, cei de la Sindicatul Muntele, să facem această solicitare de reluare a procedurii, pentru a nu lăsa loc de interpretări”, a spus Alin Sîn, vicepreședintele Sindicatului Muntele.
În replică, administrația susține că totul s-a făcut transparent și cu respectarea legii. De altfel, Tribunalul Hunedoara a respins recent, ca fiind neîntemeiată, cererea de ”ordonanţă preşedinţială de suspendare a procedurii de selecţie concurs” formulată de unul dintre candidați,
motivând că procedura de selecție s-a realizat cu respectarea tuturor
prevederilor legale incidente. Iar sentința este executorie. „Desemnarea conducerii CEVJ este un proces de maximă responsabilitate, esențial pentru stabilitatea și dezvoltarea Societății, fiind obligație pe care România și-a asumat-o prin Jalonul 121 în cadrul PNRR și de care depinde plata tranșei a treia în valoare de sute de milioane de euro pentru România”, se arată în comunicatul CEVJ.

Diana Mitrache