Despre salarizare, studenti si oportunitãti au venit sã discute, la Petrosani, toti membrii Alma Mater din România, iar gazdele au venit cu propuneri de finantare si atragere a investitiilor. În campusul din Valea Jiului s-a desfãsurat o primã sedintã a sindicalistilor din învãtãmântul universitar, sedintã care a fost prezidatã chiar de presedintele FNS Alma Mater, Anton Hadãr, care a explicat de ce pierd facultãtile de stat studenti.
„Noi, acum, trebuie sã ne ocupãm locurile de la buget, pentru a fi siguri cã avem cui preda. Altfel, nu vã ascund, existã posibilitatea de a nu avea ce sã dãm profesorilor ce sã predea. Sunt universitãti în România aflate într-o stare criticã din punct de vedere al numãrului de studenti, iar acest lucru s-a datorat si atitudinii noastre de acum 7 sau 8 ani, când am fost singurii din România, care i-am solicitat ministrului Funeriu, de atunci, sã introducã în sãlile de Bacalaureat camere de supraveghere ”, a explicat prof univ. Dr Anton Hadãr, presedintele FNS Alma Mater, modul în care s-au împutinat studentii, din cauzã cã nu mai este promovabilitate uriasã la Bacalaureat. De aici, spun sindicalistii, a început sã scadã numãrul celor care au mai dat la facultate, pentru cã nu au mai luat Bacalaureatul atât de multi si apoi si facultãtile particulare au vina lor.
Universitatea din Petrosani, însã, poate fi sprijinitã si asta spun sindicalistii cã vor face. „Ne intereseazã, pentru salariatii de aici, sã li se asigure, în primul rând, locul de muncã. Sã ajungã într-o situatie în care sã nu se punã problema cresterii normei peste ceea ce este azi în legi, sã primeascã salariile la timp, Cãutãm sã gãsim solutii pentru a oferi mai multe locuri pentru studentii basarabeni. Mai sperãm sã primeascã locuri în plus la doctorate, pentru cã Universitatea de aici este valoroasã, mai ales în minerit. Sperãm ca aceastã universitate sã meargã bine, dacã nu chiar foarte bine, chiar dacã finantarea a fost precarã, neacoperitoare”, a mai adãugat prof univ. Dr Anton Hadãr, presedintele FNS Alma Mater.
Rectorul Universitãtii din Petrosani spune cã, timp de douã zile, le va prezenta sindicalistilor toate problemele cu care se confruntã si chiar le va cere sprijin pentru diverse finantãri. „Sper sã convingem si sã aducem modificãri si clarificãri, atât la legea salarizãrii pentru cadrele si personalul administrativ, cât si pentru cresterea calitãtii învãtãmântului, o finantare mai bunã a studentilor si conditii mai bune de studiu. Problema este cum putem sã asigurãm aceste cresteri periodice ale sariului cadrelor didactice si ale personalului administrativ, pãstrând alocatia pe student, aceeasi de 4 ani. S-au dat niste bani în plus, dar care nu acopereau aceste mãriri si suntem nevoiti ca, din venituri proprii sã asigurãm aceste diferente. Venituri proprii, în Valea Jiului, la Universitatea noastrã nu pot fi foarte mari, pentru cã tinem cont de posibilitãtile de platã ale oamenilor din zona noastrã, pãrintii studentilor nostri, care fac studii cu taxã. Noi avem cele mai mici taxe din învãtãmântul universitar din România”, a spus Prof. Univ. Dr ing Sorin Radu, Rectorul Universitãtii din Petrosani, la întâlnirea cu reprezentantii sindicatelor. Sindicalistii din Universitãtile din România s-au întâlnit la Petrosani si, spun cei de aici, este o premierã bine-venitã cã sedinta biroului executiv se tine la noi în judet. „Îi avem oaspetii pe reprezentantii Biroului Executiv ai Federatiei Nationale Sindicale Alma Mater, federatie reprezentativã la nivel de învãtãmânt superior românesc. Sunt musafirii nostri, pentru o sedintã a Biroului National Executiv, la care avem onoarea sã discutãm despre problemele generale ale învãtãmântului universitar românesc si prin prisma particularitãtilor locale”, a conchis dr. ing Csaba Lorint, presedintele Sindicatului Cadrelor Didactice si Personalului Auxiliar din Universitatea din Petrosani. Delegatia de sindicalisti va pãrãsi Valea Jiului miercuri, dupã ce va face un tur al campusului si a laboratoarelor din aceastã Universitate.
Diana Mitrache