Cercetători, profesori universitari și oameni de știință din mai multe țări sunt, timp de două zile, la Universitatea din Petroșani. Este ediția cu numărul 11 al simpozionului SIMPRO, simpozion dedicat cercetării și inovării.
S-a dat startul lucrărilor celei de a XI-a ediții a simpozionului SIMPRO. Au trimis lucrări, sau participă la acest simpozion, oameni de știință din mai multe țări europene, iar temele abordate au legătură cu provocările actuale din domeniul industriei, al informaticii și al științelor legate de dezvoltarea socio-umană.
Parteneri, în organizarea simpozionului sunt Universitatea din Petroșani și institutul de cercetare INSEMEX. „Avem plăcerea ca, printre cei care prezintă lucrări la această conferință, să fie reprezentanți din Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Ucraina, chiar dacă nu au venit, au lucrări și le susține online. Avem și din Austria și Polonia, de asemenea. Este o conferință și suntem mândri că sunt din ce în ce mai mulți participanți și faptul că vin tot mai mulți din Europa, arată importanța tematicilor pe care le abordăm și, în același timp, arată dezvoltarea cooperării în domeniul cercetării științifice”, a spus prof univ dr ing Sorin Mihai Radu, rectorul Universității din Petroșani.
Sunt în dezbatere, timp de două zile, lucrări din domeniul ingineriei miniere, petrol și gaze, cel al electronicii, calculatoarelor și energeticii, dar și al științelor socio-umane. Sunt și lucrări în care cercetătorii prezenți la SIMPRO , abordează teme interdisciplinare. „În Așteptările sunt legate de colaborările dintre specialiștii care participă la aceste lucrări, atât din țară, cât și din străinătate. Acesta este cel mai mare succes al unei manifestări științifice și sunt singur că lucrările vor fi de cea mai înaltă calitate și vor învinge frontierele științifice”, a adăugat dr ing Artur, George Găman, directorul general al INSEMEX Petroșani.
SIMPRO 2024 are loc sun egida Ministerului Educației, al Academiei de Științe Tehnice din România, ai Academiei Oamenilor de Știință și ai Asociației Generale a Inginerilor din România.
Diana Mitrache