Pandemia a oprit realizarea unor simpozioane cu tradiție în zona Văii Jiului, dar acum, în acest an, vor fi organizate on-line. Vorbim despre cele două simpozioane pe care INSEMEX și Universitatea din Petroșani le organizau în parteneriat, o dată la început de an și o dată toamna. Ambele se reiau, dar în mediul virtual. Cercetătorii de la INSEMEX Petroșani, dar și profesorii universitari de la Petroșani organizează acum SIMPRO 2021, o ediție ce trebuia, defapt să aibă loc anul trecut, dar care se mută și acum, în mediul virtual. Sunt sute de lucrări ce se vor înscrie în cadrul simpozionului, iar cercetarea face acum pași importanți. „Era tradițional ca, din doi în doi ani, noi să organizăm un simpozion și să avem parteneri pe cei de la INSMEX, iar în ceilalți doi ani, colegii de la INSEMEX să organizeze ei și noi să fim parteneri. Anul trecut nu am putut organiza și îl organizăm acum în 27 și 28 mai, dar on-line”, a spus prof univ dr ing Sorin Radu, Rectorul Universității din Petroșani. S-au înscris deja 170 de lucrări în acest simpozion și urmează în toamnă simpozionul organizat de INSEMEX. Cel din luna mai, însă, se vrea unul internațional, așa cum îl anunță acum rectorul de la Petroșani. „Acest simpozion al nostru dorim să fie unul cu participare internațională și avem o serie de lucrări primite din străinătate și căutăm să aibă o asemenea calitate ca, mai apoi, acestea să poată fi anexate în baze de date internaționale recunoscute”, mai susține rectorul universității. În luna mai la Petroșani are loc simpozionul grupat sub titlul SIMPRO, iar în toamnă, împreună cu cei de la INSEMEX, va fi organizat simpozionul cu titlul SESAM.
Diana Mitrache