Igienizare si curãtenie generalã. Asta se întâmplã acum în piata agroalimentarã centralã, acolo unde comerciantii se pregãtesc pentru a aduce cele necesare mesei de pasti.  Vor veni crescãtori de oi si capre din zona noastrã si din judetele  limitrofe si aici urmeazã sã se deschidã, dupã ce va primi toate autorizãrile necesare, singurul punct de sacrificare a mieilor vii. Deocamdatã, totul a început cu o mare curãtenie generalã.
„Am început o etapã de deratizare, curãtenie si dezinfectie. Luni am tinut hala pietei închisã, deoarece necesita o muncã suplimentarã pentru igienizare”, a spus Sorin Cretu, administrator al  Pietei Centralã Petrosani, chiar în momentul în care în halã se fãcea igienizarea.
În pietele din Valea Jiului deja încep sã soseascã cei care vând produse specifice Pastelui, tocmai  pentru cã sunt foarte multi catolici ce vor avea Pastele în aceastã sãptãmânã. „Ca în fiecare an, acum am trecut deja de etapa de inspectie a echipei de la DSVSA si, în cursul acestei zile (n.r. luni, 15 aprilie), vom astepta  autorizarea abatorului de capacitate micã”, a mai spus Sorin Cretu.
Mieii si iezii se vor vinde, cel mai probabil, si din halã. Iar cei care sunt sacrificati la singurul abator din Valea Jiului, situat în spatele pietei, vor fi adusi tot în zona din halã, destinatã comercializãrii lor. Crescãtorii, însã, se anuntã deja din mai toate zonele. „Avem  deja foarte multe solicitãri de la  producãtori. Vor veni din judetul Hunedoara, Alba si chiar Gorj si Caransebes”, a conchis  administratorul pietei din Petrosani. Pânã la sosirea comerciantilor, piata este igienizatã si abatorul  autorizat, asa încât în zilele urmãtoare sã fie montate si cârligele, iar oierii sã vinã sã îsi vândã marfa.
Diana Mitrache