Salvați Copiii România are ca scop principal apărarea și promovarea drepturilor copilului și asigurarea protecției copilului conform prevederilor Convenției Națiunilor Unite.
Proiectul ,,Și noi avem drepturi!”, inițiat de către Salvați Copiii, în aprilie 1990, iar în cadrul filialei Hunedoara, din anul 1999, și-a propus să educe copiii în vederea conștientizării drepturilor și responsabilităților lor, sensibilizarea adulților cu privire la copil și drepturile sale, sporirea gradului de respectare a drepturilor copilului și, nu în ultimul rând, stimularea copiilor și tinerilor să participe în programe și acțiuni sociale.
Programul ,,Și noi avem drepturi!” are drept obiective:
-Educarea copiilor în vederea conștientizării propriilor drepturi și responsabilități;
-Diseminarea principiilor Convenției ONU cu privire la drepturile copilului;
-Creșterea gradului de respectare a drepturilor copilului;
-Implicarea copiilor și a tinerilor în activități de educație nonformală, prin derularea de sesiuni interacțive de informare privind drepturile copilului.
Cu ajutorul unui număr de cel puțin 10 voluntari și al instituțiilor de învățământ partenere, pe parcursul anului 2024, ne propunem să desfășurăm sesiuni interactive de la egal la egal în vedrea informării unui număr de peste 3000 de elevi din învățământul preșcolar, gimnazial și liceal din Valea Jiului și din județul Hunedoara.
Coordonatori proiect: Viziteu Mihaela și Demian Adela