N -a mai plătit pensia impusă de instanța de judecată pe motiv că mai are un copil în vârstă de 3 ani, dintr-o relație de concubinaj, iar acesta are nevoi mai mari. Procurorii n-au putut admite că este un motiv întemeiat, l-au acuzat de abandona de familie iar Judecătoria Petroșani l-a condamnat. Un bărbat în vârstă de 29 de ani, din municipiul Lupeni, a primit o amendă penală în valoare de 1800 de lei, adică 180 de zile amendă, pentru că n-a mai plătit pensia de întreținere către fiica sa în vârstă de 9 ani. Anchetatorii au stabilit că este vorba de rea credință, pentru că bărbatul avea venituri, iar instanța de judecată a constatat că nici măcar la proces n-a vrut să vină. ”Inculpatul nu s-a prezentat la niciunul dintre termenele de judecată stabilite în cauză. Fiind audiat în faza de urmărire penală, prin comisie rogatorie – la data de 01.10.2020, inculpatul a arătat că a achitat suma de 2600 lei și a acumulat o restanță la plata pensiei de întreținere în cuantum de 3920 lei, precizând că nu are loc de muncă și nu a fost angajat pe perioada stării de urgență, realizând venituri doar din munca prestată cu ziua. A precizat că mai are un copil în vârstă de 3 ani”, se arată în dosar. Pe lângă pensia restantă, instanța de judecată l-a obligat pe bărbat și la plata cheltuielilor de judecată, dar soluția Judecătoriei Petroșani poate fi atacată la Curtea de Apel Alba Iulia.