Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Judeţean Hunedoara şi moderat de Maria Lepădat, expert ROMACT Programme Consiliul Europei, şi de Marius Marinoff, preşedintele Asociaţiei pentru Reciclare şi Management Integrat al Deşeurilor. La prima parte a întâlnirii a fost prezent şi preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Flaviu Bobora.
Punctele abordate au vizat:
– prezentarea programelor de finanţare nerambursabile, din fonduri europene şi fonduri naţionale, disponibile în următoarele 3 luni, cu preponderenţă POIM – Axe de finanţare nerambursabilă cu eligibilitate la nivel de spitale (inclusiv spitale private);
– prezentarea modelului optim pentru implementarea colectării separate funcţionale, încadrat în cadrul legislativ european şi naţional, cu implicarea cetăţenilor;
– creşterea veniturilor la bugetul la nivel de spital, prin implementarea colectării separate a deşeurilor, cifre şi studiu de caz;
– prezentatea sistemului de management al deşeurilor infecţioase, prin prisma recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi modalitatea de reducere a riscurilor răspândirii, prin managementul deşeurilor, a SAR-COV-2, adică Covid-19.
Finalul prezentărilor a fost urmat de o sesiune de întrebări şi răspunsuri, dsicuţii libere legate de colaborarea A.D.I – Salubritate – cetăţean, aplicarea prevederilor OUG 74/ Legea 211, SMID-uri, cadrul multianual 2021 – 2027, secţiunea deşeuri.
La discuţii au fost invitaţi şi au fost prezenţi în sală, în două etape distincte (cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii coronavirusului) reprezentanţii spitalelor, ai firmelor de salubritate care acţionează în judeţul Hunedoara, ai ADI Deşeuri, primari, în special de comune. Cele mai animate discuţii au fost în cadrul prezentării la care au luat parte primarii. Aceştia au avut numeroase intervenţii legate de atragerea fondurilor europene şi implementarea mai rapidă a proiectelor, dar şi de îmbunătăţirea relaţiei cu firmele de salubritate.
Biroul de presă