Septembrie este luna în care, POATE, se va rezolva problema deseurilor. Oficialii Consiliului Judetean Hunedoara spun cã licitatiile sunt blocate de contestatii, însã sperã ca luna viitoare sã fie rezolvate aceste litigii.
“În ceea ce priveste zona Valea Jiului încã sunt contestatii. S-au finalizat douã din cele patru zone. Sperãm ca în luna septembrie sã finalizãm toate aceste contracte”, a declarat Mircea Bobora, presedintele CJH.  SUPERCOM, una din  societãtile care a participat la o licitatie organizatã de  Asociatia de Dezvoltare Intercomunitarã Sistemul Integrat de Gestionare a Deseurilor judetul Hunedoara, a ridicat problema fraudãrii procedurii de atribuire a  contractului pe zona 4 – Valea Jiului, pentru ridicarea si transportul deseurilor la deponeul de la Bârcea Mare. Contractul are o valoare este de 120 de milioane de lei. Tribunalul Hunedoara a admis solicitarea Supercom iar instanta obligã ADI Deseuri sã reevalueze ofertele. Cei de la Supercom au solicitat revocarea raportului procedurii si a procesului verbal intermediar precum si respingerea ca inadmisibilã si neconformã a ofertei depuse de asocierea TED Trans si Brai-Cãtã Brãila si excluderea ofertantului din procedurã. Instanta le-a dat câstig de cauzã.
“Admite în parte  contestatia formulatã de SC SUPERCOM S.A., prin presedinte- administrator  unic Ilie Ionel Ciuclea, în  contradictoriu cu autoritatea contractantã ASOCIATIA DE DEZVOLTAREA INTERCOMUNITARÃ  „SISTEMUL INTEGRAT  DE GESTIONARE A DESEURILOR JUDETUL HUNEDOARA”, la procedura de licitatie deschisã, organizatã în vederea atribuirii contractului de achizitie publicã având ca obiect „Delegarea gestiunii serviciului de salubrizare în zona de colectare 4 Petrosani (Valea Jiului)”, si în consecintã: Anuleazã în parte procesul-verbal intermediar nr.7/26.03.2018, si anume mentiunile privind corectitudinea declarãrii ca admisibilã a ofertei asocierii SC BRAI-CÃTÃ SRL – SC TED TRANS 2002 SRL în cadrul procesului-verbal intermediar nr.2/04.12.2017, si respectiv reluarea procesului de  evaluare începând cu faza de evaluare a ofertelor financiare. Obligã autoritatea contractantã intimatã la mãsuri de remediere constând în reevaluarea ofertei asocierii SC BRAI-CÃTÃ SRL – SC TED TRANS 2002 SRL, în raport de legislatia aplicabilã si de documentele aflate în dosarul achizitiei publice”, aratã solutia instantei.
Suspiciuni de fraudare
Supercom a arãtat cã asocierea de firme cãreia i-a fost atribuit contractul nu a îndeplinit mai multe conditii. Câstigãtorii contractului nu îndeplinesc cerintele de bonitate, neputând asigura cash-flow-ul. Mai mult, asocierea nu îndeplineste nici conditia experientei similare, iar oferta nu îndeplineste cerintele din caietul de sarcini. Acestea sunt motivele pentru care Supercom a actionat în instanti ADI Deseuri. Documentele prezentate de asocierea de firmã ridicã semne de întrebare. Cei de la Supercom au acuzat autoritatea contractantã, în spetã ADI Deseuri de faptul cã nu a efectuat o verificare riguroasã a documentelor prezentate, în cazul firmei TED Trans 2002 SRL. Din aceste considerente, Supercom a sustinut cã oferta depusã de asocierea de firme este inacceptabilã. Asocierea formatã din Brai-Cãtã si TED Trans 2002 nu îndeplineste criteriul experientei, mai sustin cei de la Supercom, care contestã în instantã atribuirea contractului.  Mai sunt si alte probleme ridicate de cei de la SUPERCOM în ceea ce priveste atribuirea contractului. Firma Brai-Cãtã are contracte de salubrizare în mai multe judete. ADI Deseuri aratã cã operatorul ce va câstiga licitatia pe Valea Jiului va trebui ca în primul an sã colecteze 61.223 tone deseuri, sã sorteze 20.880 tone si sã transfere (adicã sã ducã la Bârcea) 47.043 tone deseuri.
ADI Deseuri este o asociere din care fac parte toate unitãtile administrativ-teritoriale din judetul Hunedoara si Consiliul Judetean Hunedoara. Sistemul de Management Integrat al Deseurilor (SMID) are douã componente principale, respectiv deponeul ecologic de la Bârcea Mare, administrat de Consiliul Judetean, si colectarea deseurilor din toate localitãtile hunedorene – problemã de care se ocupã ADI „Deseuri”.
Monika BACIU