O analizã a Inspectoratului de Politie al Judetului Hunedoara a arãtat cã pe  segmentul de drum national dintre Merisor si Bãnita, în zonele de urcare, din cauza indisciplinei în trafic se produc numeroase accidente.
Politistii au recomandat  administratorului drumului sã ia mãsuri iar Sectia de Drumuri Nationale Deva a demarat  actiunea de montare a unor  parapete axiale din beton pe DN 66, Bãnita – Merisor. Potrivit lui Ovidiu Bulc, adjunct sef SDN Deva, astfel de parapete au fost montate si în pe Dealul Hategului, unde erau înregistrate numeroase accidente grave, iar mãsura si-a dovedit eficienta. Dupã montarea acestor separatoare, pe segmentul amintit n-a mai fost nici un accident mortal de circulatie.  ”În baza unor revizii comune pe care le facem împreunã cu Inspectoratul Judetean de Politie Hunedoara, dupã ce am vãzut cauzele care au dus la producerea accidentelor în zona respectivã, am luat decizia de a monta separatori de circulatie. Ieri (n.r. marti) între Bãnita si Merisor, pe parapeti s-au montat si butoni luminosi astfel încât sã se circule în sigurantã. Compania de drumuri a montat astfel de separatori si în Dealul Hategului, iar de un an si jumãtate de când au fost amplasati, acolo n-am mai avut accidente cu morti. Au mai fost soferi care au intrat în ele din cauza vitezei, si-au mai zgâriat masina, dar nu au mai fost  accidente mortale. SDN Deva, în baza unui contract, va monta 3295 de metri de astfel de  parapete pe drumurile din judet. Noi încercãm sã tinem cont de toate probleme, sã gãsim solutii astfel încât oamenii sã fie  multumiti iar circulatia rutierã sã de desfãsoare în sigurantã”, a precizat Ovidiu Bulc, adjunct sef SDN Deva. Desi actiunea  drumarilor salveazã vieti, pentru cã pe segmentul Merisor -Bãnita, din cauza indisciplinei soferilor, s-au produs adevãrate tragedii, unii localnici s-au arãtat  nemultumiti pentru cã nu mai  pot traversa drumul european cu vitele, lucru interzis cu desãvârsire. Cert este cã  majoritatea soferilor care circulã zilnic pe DN 66 între Petrosani si Hateg spun cã decizia drumarilor este foarte bunã, pentru cã nu de putine ori au evitat inconstienti care sfidau orice regulã de  circulatie si le apãreau în fatã.
Maximilian Gânju