Municipiul Valea Jiului a fost sintagma care l-a inflamat şi pe senatorul Cristian Resmeriţă, cel care coordonează activitatea PSD în Valea Jiului şi, oarecum implicit, şi a primarilor din restul localităţilor. A reacţionat dur şi l-a atacat frontal pe primarul din Petroşani, aducând în actualitate teme legate de lipsa dezvoltării localităţii.
„Toate localităţile s-au mişcat mai bine decât Petroşaniul. Fonduri europene, raportat la numărul de locuitori, în celelalte localităţi, au şi de 30 de ori mai mari. Lupeniul are, pe persoană, fonduri atrase de 30 de ori mai mari, faţă de Petroşani şi primarul de acolo este de doar de 3 ani de zile. Normal că domnului Ridzi îi place să se asocieze cu ei şi încearcă să îşi acopere toate nerealizările din ultimii 4 ani de zile. Că, dacă dai cu trafaletul, fără să ai vopsea, dacă conduci o maşină de tuns iarbă, fără să ai iarbă pe stadion, dacă faci clătite. Nu înseamnă că faci ceva pentru oraş”, a reacţionat Cristian Resmeriţă, senator PSD, la ideea lansată de primarul de la Petroşani.
Resmeriţă i-a atras atenţia primarului Iacob Ridzi că nu prea are cu ce se lăuda şi că a făcut prea puţin pentru oamenii de aici.
„Pentru mine, ceea ce a făcut domnul Iacob Ridzi în ultima perioadă, reprezintă o mare dezamăgire. Şi ţineţi cont că am o relaţie destul de bună cu dânsul, dar nu pot să văd un astfel de mod de a face politică, fără să ai vreo realizare. Nu are un contracandidat care să vorbească, pentru că nu ar mai câştiga alegerile niciodată. Să spună că marele obiectiv al Petroşaniului, în acest an, sunt 100 de locuri de parcare, e derizoriu. Fără supărare, la Lupeni se face acum o parcare de 70 de locuri pe Aleea Plopilor, într-o săptămână. Fac ăia la Uricani parcări, cât vezi cu ochii, acum”, a conchis Cristian Resmeriţă.
Totul a pornit de la ideea că un singur municipiu, în opinia senatorului PSD, este inutilă, pentru Valea Jiului. Cristian Resmeriţă spune că nu poate agrea această idee, pentru că nu ar fi în avantajul cetăţenilor şi susţine că totul este făcut acum pe genunchi, „în disperarea PNL-istă, jignind restul primarilor”.
Diana Mitrache