Senatorul PSD, Cristian Resmeritã, nu renuntã la demersul sãu care vizeazã zeci de mii de pensionari care au lucrat în conditii deosebite.  Încã din anul 2012, Cristian Resmeritã a fãcut  demersurile prin care, la solicitarea unor cetãteni din colegiul sãu, Parlamentul a supus spre dezbatere si adoptare modificarea art. 56. alin 5. din Legea 263/2010, privind sistemul unitar de pensii.  Asa cum oamenii nu au uitat cã, din nefericire, acestea au fost însã respinse de ministrul liberal al Muncii, Mariana Câmpeanu, la vremea respectivã ea însãsi fiind deputat de Hunedoara. Senatorul a revenit cu încã un demers în acest sens, în data de 10 mai 2016, printr-un amendament de modificare la Legea 155/2015 care, prin adoptarea art. 56 din Legea 263/2010 alin. 5 modificã stagiul complet de cotizare pentru persoanele prevãzute la art. 30 alin (1) lit (a ).
„De când am constatat aceastã nedreptate pe care Guvernul PDL a fãcut-o pentru pensionarii mineri, am fãcut din acest subiect obiectivul prioritar al mandatului meu de deputat. Aceastã promisiune pe care mi-am asumat-o în fata miilor de pensionari ai Vãii Jiului a fost  rezolvatã, si-i multumesc presedintelui PSD si colegului meu Liviu Dragnea pentru sprijinul acordat în acest sens, asa cum le multumesc tuturor celor care au fãcut front comun ca sã reusim îndreptarea acestei erori, ce a afectat oamenii care au muncit ani grei în subteran”, spunea, la vremea respectivã, actualul  senator PSD Cristian Resmeritã.
Proiectul de lege initiat de Cristian Resmeritã prevedea o serie de reglementãri pentru eliminarea inechitãtilor din sistemul de pensii. „Conform art. 196 din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, la data intrãrii în vigoare a legii – 01.01.2011-au fost abrogate prevederile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurãri sociale,  cu modificãrile si  completãrile ulterioare. În aceste conditii, persoanele care au  lucrat în locuri de muncã încadrate în fostele grupe I-a si a II-a de muncã pânã la data de  1 aprilie 2001, s-au pensionat pânã la data de 2.11.2008 si au primit o majorare de punctaj în perioada octombrie 2008 – octombrie 2009 vor beneficia de o majorare a punctajului în conformitate cu prevederile art.169 din legea sus mentionatã”, se arãtã  în proiectul de lege initiat chiar de fostul deputat Cristian Resmeritã.  Senatorul îsi propune ca, alãturi de alti colegi parlamentari ori chiar împotriva vointei acestora, sã facã în asa fel încât, prin mijloacele pe care le are la dispozitie, legile favorabile date pensionarilor din minerit sã fie respectate si valabile  pentru toti fostii mineri, indiferent de data la care acestia s-au pensionat.
Monika BACIU