Legea Resmeriță, privind stagiul de cotizare al pensionarilor ar putea fi afectată de o decizie ce ar urma să fie luată de actualul Guvern. Asta spune senatorul Cristian Resmeriță, cel care a reușit, în ultimii ani, să reducă anii de cotizare a minerilor din zone precum Valea Jiului. Cristian Resmeriță spune că Guvernul Cîțu ar crește perioada de cotizare la 25 de ani.
Stagiul de cotizare la pensie ar urma să fie modificat, așa cum susține sentaorul PSD Cristian Resmeriță, iar asta ar afecta o lege care a fost aprobată și care a fost gândită de chiar senatorul din Valea Jiului.
„Bucuria mea este că Legea 135 din 2019, cea pe care ați botezat-o Remeriță, aceea cu 15 ani stadiul de cotizare și 45 împliniți, se aplică la foarte multă lume care iese la pensie. Mă bucur că ies oameni la pensie cu stagiul de 20 de ani, dar aș dori să trag un semnal de alarmă că, din informațiile pe care le am, din cadrul Ministerul Muncii, actualul Guvern dorește să modifice din legile pe care eu le-am făcut, pentru ca oamenii să nu mai aibă așa pensii bune și pregătesc inclusiv ca stagiul de cotizare să fie modificat de la 20 la 25 de ani”, a spus Cristian Resmeriță, senator PSD din Valea Jiului.
Și, tot senatorul Resmeriță le atrage atenția public lui Vasilică Potecă și Vetuței Stănescu, ori Luciei Muntean, oamenii PNL în Parlament, că îi va supune oprobiului public.
”În momentul de față, dacă Guvernul dorește prin Ordonnață să facă această modificare, inclusiv pensiile aflate în plată sunt în pericol în acest moment, ca și punctaj. Deci eu atrag atenția celor de la PNL, din Hunedoara să facă în așa fel încât cetățenii din acest județ să nu sufere. Dacă ei cred că nu îi cunoaște nimeni și nu vor suferi deloc, eu le transmit că promit că, dacă se întâmplă lucruri nefavorbile pentru Valea Jiului, o să îi fac eu suficient de cunoscuți. O să le pun pozele peste tot, să îi cunoască lumea când trec pe stradă, atunci când văd că le sunt afectate pensiile”, a mai adăugat Cristian Resmeriță.
Cristian Resmeriță a obținut reducerea stagiului de cotizare la pensionare pentru minerii Văii Jiului la 15 ani, dacă au vârsta necesară și a reușit ca oamenii care ies la pensie din minerit să primească pensii bune, așa cum afirmă acum. În plus, cei din zone precum Valea Jiului se pot pensiona cu doi ani înainte de împlinirea vârstei standard.
Diana Mitrache