Senatorul hunedorean Călin Petru Marian a participat luni la ședința solemnă a Parlamentului României, prilejuită de depunerea jurământului de către noul președinte ales, Nicușor Dan.

Într-un mesaj public transmis după ceremonie, senatorul a subliniat importanța simbolică și instituțională a acestui moment pentru democrația românească:

„Cu multă încredere, am participat astăzi la ședința solemnă de depunere a jurământului de învestire de către Președintele ales al României, domnul Nicușor Dan. Am asistat la un moment cu profunde valențe pentru democrația noastră, un act de continuitate constituțională și reafirmare a valorilor europene și euroatlantice.”

Evenimentul a marcat oficial debutul mandatului prezidențial al lui Nicușor Dan, ales recent în funcția supremă în stat. Ceremonia de la Palatul Parlamentului a reunit membri ai Guvernului, parlamentari, șefi de instituții, diplomați și reprezentanți ai societății civile.

Senatorul Călin Petru Marian a transmis un mesaj de susținere și responsabilitate, exprimându-și speranța într-o colaborare loială între instituții:

„Îi doresc domnului Președinte înțelepciune, echilibru și determinare în exercitarea acestei înalte funcții. În calitate de senator, îmi exprim speranța unui dialog instituțional serios, bazat pe reciprocitate și bună-credință, în interesul României și al românilor!”