Senatorul Călin Petru Marian a transmis un apel la unitate și responsabilitate către toți actorii politici de a-și îndemna susținătorii la acțiuni pașnice, cerebrale, fără afectarea ordinii publice sau a bunului mers a activităților zilnice.
“Am lansat astăzi(nr: miercuri) un apel la responsabilitate și unitate, în cadrul unei declarații politice pe care am susținut-o în Senatul României. Trebuie să rămânem uniți în apărarea ordinii constituționale și să respingem cu fermitate orice acțiune distructivă, așa cum au fost evenimentele recente de la sediul Biroului Electoral Central, care au scos la iveală intențiile destabilizatoare ale partidelor extremiste. Soluția nu este anarhia, ci o guvernare responsabilă, care să aducă locuri de muncă, investiții și stabilitate economică, astfel încât să asigurăm un viitor mai bun pentru copiii noștri. Acesta este motivul pentru care am cerut tuturor actorilor politici să îndemne la acțiuni pașnice și civilizate, respectând ordinea publică și bunul mers al activităților zilnice. România are nevoie de un parcurs pro-european, demn, care să întărească încrederea partenerilor noștri strategici și să ne asigure un viitor prosper”, spune senatorul Călin Petru Marian.
În opinia senatorului Călin Petru Marian, soluția pentru depășirea problemelor curente nu este generarea de anarhie, ci realizarea unei guvernări responsabile, stabile, care să permită crearea de noi locuri de muncă, de atragere de investiții, de creștere a veniturilor și creșterea încrederii partenerilor străini, strategici în țara noastră.
Marius Mitrache