Cetãtile dacice din Muntii Orãstiei nu au foarte multe motive de bucurie cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la includerea în Patrimoniul Mondial UNESCO.
Cu exceptia cetãtii Sarmizegetusa Regia, celelalte sunt abandonate, vandalizate, distruse si într-un pericol permanent de a-si pierde definitiv valoarea care a dus la recunoasterea lor ca monumente reprezentative pentru istoria si cultura umanitãtii. ”În acest an nu e loc de festivisme, tãieri de panglici si aplauze ipocrite, ci de mãsuri de urgentã, pentru cã fiecare zi care trece aduce cu ea o altã distrugere a acestor cetãti”, a declarat senatorul USR Mihai Gotiu, în contextul evenimentelor care se vor desfãsura în aceastã sãptãmânã, în judetul Hunedoara, legate de împlinirea a 20 de ani de la includerea cetãtilor dacice în UNESCO.
Membri ai Comisiei Senatului si Camerei Deputatilor pentru relatia cu UNESCO, reprezentanti ai Consiliilor Judetene Hunedoara si Alba, ai Guvernului si ai altor institutii publice vor participa joi, 18 aprilie 2019, de la ora 10.00, la dezbaterea ” Cetãtile dacice din Muntii Orãstiei, 20 de ani de la recunoasterea UNESCO”. În aceeasi zi, se va face si o deplasare pe teren, la cetãtile Sarmizegetusa Regia si Costesti.
”Sper cã, mãcar acum, dupã ce vor vedea direct, pe teren, distrugerile cauzate de indiferenta, indolenta, incompetenta si lipsa totalã de responsabilitate a Ministerului Culturii din ultimii doi ani, vor întelege cât de gravã e situatia si cã e nevoie, atât de mãsuri de urgentã, cât si de un plan si o strategie pe termen lung, si sper cã discutiile de la Deva vor avea acest obiectiv, nu bifarea si raportarea unei actiuni de portofoliu”, a afirmat senatorul Mihai Gotiu, originar din Deva.
În urma vizitei de documentare pe care a fãcut-o, în vara anului trecut, în Muntii Orãstiei, Mihai Gotiu a prezentat public imagini cu dezastrul de la Costesti, si a adresat mai multe întrebãri si interpelãri pe aceastã temã, Ministerului Culturii si Guvernului României. ”Am fost informat cã dupã doi ani de la punerea în consultare publicã a unei Hotãrâri de Guvern, care avea ca scop rezolvarea problemei, nu se întâmplase nimic. Doar dupã ce am fãcut publice imaginile distrugerilor, s-a format un grup de lucru interministerial pentru elaborarea unei alte Hotãrâri de Guvern, care nici acum, nu are toate avizele”, a explicat Mihai Gotiu.
Senatorul USR a depus si un amendament la Legea Bugetului de stat pentru anul 2019, prin care a solicitat alocarea sumei de 5 milioane de lei pentru Institutul National al Patrimoniului, pentru realizarea lucrãrilor de punere în sigurantã pentru stoparea distrugerilor cetãtilor dacice.
”Amendamentul a fost respins de majoritatea parlamentarã. Sper cã dupã aceastã vizitã, pe teren, sã priceapã si reprezentantii PSD si ALDE de ce e nevoie de aceste interventii de urgentã, pânã la clarificarea problemelor juridice si gãsirea unei solutii pe termen lung. Mã voi asigura cã vizita si discutiile nu vor rãmâne la un nivel festivist”, a mai spus Mihai Gotiu, care va fi prezent si el, în aceastã sãptãmânã, la dezbaterile de la Deva si la vizita de la cetãtile dacice.