Unul dintre cei mai buni antrenori de K1 din România, Marcel Ilașcu vine la un seminar, la Vulcan. Sala de sport din acest oraș va găzdui vineri un concurs la care iau parte tinerii din Valea Jiului și din Constanța, stagiul fiind considerat o adevărată pregătire pentru campionatele viitoare.
La Vulcan ajunge, la finele acestei săptămâni, Marcel Ilașcu, iar concursul este considerat și un adevărat antrenament pentru copiii din zona noastră, de altfel și ei campioni la acest sport.
„E un concurs la Vulcan, dar, totodată un seminar cu Marcel Ilașcu, omul care a dat cei mai mulți campioni mondiali la juniori și seniori, pentru România. Copiii vin din Constanța, împreună cu antrenorul lor, iar întrecerea aceasta ne va ajuta puțin să înțelegem mai bine kickbox-ul”, ne-a spus Romulus Gabor, antrenor K1 din Petroșani.
Tinerii din Valea Jiului vin mereu cu premii și urcă pe podium la mai toate concursurile, însă, acum, sunt câțiva care chiar țintesc campionatul mondial, așa că acest seminar este mai mult decât bine-venit. „Ca și antrenor, eu nu am experiența domnului Ilașcu, pentru că eu predau arte marțiale de 6 ani, iar de vreo doi ani doar predau kickboxing și experiența dumnealui ne onoreză. Noi dorim să ajungem cumva, anul viitor, la Campionatul mondial. E practic, un antrenament”, mai spune Romulus Gabor.
Seminarul are loc la sala de sport a orașului Vulcan, vineri începând cu ora 18,00. Oricine vrea, poate ajunge acolo să vadă cum se petrec luptele în ring, accesul fiind, desigur, în limita locurilor permise.
Diana Mitrache