CJ Hunedoara are în vedere ca la Deva să funcționeze sediul unei universități de medicină, într-un spațiu modern și conform cu standardele pentru desfășurarea unor astfel de cursuri.

Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara, a precizat că, în viitor, există posibilitatea ca la Deva să se înființeze o extensie a Facultății de Medicină de la Timișoara, aici urmând a fiind pregătite asistentele medicale.

”Sigur că în vechea secție de pediatrie, trebuie să recunoaștem, nu mai sunt condiții necesare pentru a se desfășura activitatea. Dar vă informez că o să vin, la timpul potrivit, când o să știu că acea clădire va fi liberă de sarcinile privind pediatria sau altceva, cu o propunere – să fiți atenți la ce vă spun acum, că o să fie o mândrie pentru județul Hunedoara – să facem acolo sediul unei universități la Deva. O secție a facultății de medicină din Timișoara dorește în mod expres ca la Deva să avem o facultate pentru asistente. Ea funcționează și acum: o parte pe la liceul nu știu care, o parte pe la Liceul de construcții, o parte pe la Energetic. Când vrei să strângi studenții într-un amfiteatru, nu ai unde, că nu există. Și cred că noi nu putem sta pasivi la așa ceva”, a spus Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara, la finalul lunii ianuarie.

În momentul de față, la Deva funcționează în cadrul unuu liceu o facultate de asistenți medicali. În urmă cu câțiva ani, CJ Hunedoara a încheiat un acord cu UMF Timișoara.

Monika BACIU