In ultima luna, in Valea Jiului, au fost inregistrate mai multe situatii in care animalele salbatice au coborât pâna in zona urbana in cautare de hrana. Medicii veterinari spun ca nu trebuie sa mai mire pe nimeni asemenea „intâlniri”, iar reprezentantii vânatorilor spun ca nu animalele intra pe teritoriul nostru ci noi l-am invada pe al lor.
Un porc mistret care a coborât din zona cartierului Maleia de la poalele Parângului, a distrus o cafenea din centrul Petrosaniului, in urma cu circa o luna de zile. Animalul salbatic a iesit din codru in cautarea hranei si in zona populata a fost incoltit de câinii fara stapân care l-au gonit pâna in centrul municipiului. Speriat, porcul a spart vitrina unei cafenele pentru a scapa de câini, incidentul fiind surprins de camerele video din centrul localitatii. Un urs da târcoale de mai multa vreme gospodariilor izolate din zona estica a Petrosaniului, iar oamenii cauta metode pentru a tine animalele la distanta. Fenomenul ingrijorator nu trebuie sa mire prea mult spun specialistii in conditiile in care salbaticiunile au ramas fara hrana. „Iarba practic nu mai este din cauza caldurii si secetei. Fructele de padure, ciupercile care fac parte din alimentatia zilnica si de baza a ursilor in aceasta perioada sunt culese. Este si normal ca animalul sa-si caute in alte locuri hrana atât timp cât el se duce in habitatul lui unde era obisnuit sa-si gaseasca hrana si constata ca nu mai are. E ingrijorator dar nu trebuie sa fim mirati daca ne vom trezi ca o sa vedem ursi la containere si la noi”, explica medicul veterinar, Octavian Popescu.
Noi suntem invadatorii
Presedintele Asociatiei Judetene a Vânatorilor si Pescarilor Sportivi Hunedoara, Dorin Calciu, spune ca habitatul animalelor salbatice s-a restrâns. „Nu ei sunt cei care intra pe teritoriul nostru sa zic asa, noi am intrat. Ei nu intra in curti ci ele sau deplasat spre paduri. Uitati-va la Petrosani, la Hunedoara si la Deva intravilanul este peste tot. Si atunci vânatul unde avea liniste, acum nu mai este. Si-au facut cabane in habitatul lor, au câini, mai sunt unii care dau drumul la câini asa zisi comunitari si bulversam tot. Padurea e deranjata de culegatorii de fructe, de pasunatul necontrolat, de taierile de lemne. Asta e marea tragedie”, explica, Dorin Calciu.
Maximilian Gânju