Barajul de la Valea de Pești a scăzut cu 9 metri, din cauza secetei, iar de Ziua Internațională a Apei accentul se pune pe fiecare picătură de apă. Tema aleasă este protejarea ghețarilor, ca fiind principala sursă de apă dulce a planetei, dar problemele sunt și în Valea Jiului.

Cei de la Apa Serv, furnizorul de servicii
de alimentare cu apă a trecut printr-o perioadă grea, impusă de seceta accentuată.
„ Anul 2024 a fost declarat al 5-lea an, cel mai secetos, de când se fac măsurători, adică din 1901. În Valea Jiului, după toate datele pe care le-am avut, a fost cel mai secetos an, lucru care
ne-a făcut, la finalul iernii, să ne punem întrebări dacă vom avea apă suficientă pentru a o trata și a o da populației”, declară Cristian Ionică,
Clima s-a schimbat și apele au scăzut, iar atunci când plouă, plouă torențial și apa se tulbură. Iar asta devine o nouă provocare. Seceta, însă, a pus mari probleme.
„N-a știut nimeni, dintre cei care folosesc apa de la robinet, câte măsuri am luat noi, ca să ținem în siguranță barajul, singuira sursă de alimentare cu apă din Valea Jiului, pentru că am avut, la un moment dat, o scădere istorică de aproape 9 m. Deci, noi am intrat în iarnă cu 9 m mai puțin în acumularea de la Valea de Pești, peste un milion de metri cubi de apă”, mai spune Cristian Ionică
Doar investițiile au scos oamenii din impas, iar apa nu a fost restricționată, așa cum se întâmplă în județul Gorj, spre exemplu. Apele Române au investit într-o aducțiune a unui pârâu, cu care s-a umplut o bună parte din baraj.
„Necesarul acela de apă, noi trebuia să îl luăm din pâraie. Dar și ele au secat. Și atunci a fost noroc cu finalizarea investițiilor pe partea de focduri europene. Iar cea mai importantă a fost o aducțiune de 6 km și am avut posibilitatea, să puteam muta apa de pe partea de est, pe vest, iar când începe să crească lacul, să puntem muta de pe est, pe vest”, a conchis Cristian Ionică, manager SC Apa Serv Valea Jiului
Diana Mitrache