Se stă la coadă pentru vaccin

Singurul centru de vaccinare, cel de la Petroșani, este mereu plin, de când s-a deschis. Zeci de oameni vin, așa cum au fost programați și cei mai mulți speră că astfel vor fi sănătoși.

Activitatea s-a reluat în forță, iar întârzierea de luni a fost rapid recuperată.
La centrul de vaccinare vin în fiecare minut oamnei care au fost programați să se vaccineze. Sunt din categoria celor ce au trecut de 65 de ani și sunt foarte încântați că se pot vaccina, în sfârșit.
„E foarte bine că m-am vaccinat.
M-am hotărât de frică, de frica de COVID. Am înțeles și sper că toată lumea a înțeles, că dacă ne imunizăm măcar 70 % dintre noi, nu scăpăm de COVID. Eu, cu acest vaccin, cred că m-am imunizat. Ceilalți care nu vor să îl facă, îi invit să ia COVID cât mai repede”, a spus un bărbat care a ieșit din sala de vaccinare.
„Nu am scăpat niciodată. Toate vaccinurile le am. Am zis că îl fac, am 81 de ani”, l-a completat o bătrânică, ce își aștepta rândul la vaccin.
Oamenii sunt încrezători și listele sunt deja ocupate pentru o bună perioadă. Medicii de aici au reușit, însă, să recupereze întârzierea de luni spun că totul decurge normal acum.
„Din prima zi, în cea cu probleme, am și recuperat. Pacienții nu au avut de suferit, decât că au așteptat mai mult, din păcate, pentru care ne cerem scuze. Marți ne-am implicat și deja îi sunăm noi acasă, pe cei care nu vin sau care sunt programați și în alte zile, ca să nu stăm degeaba, iar pentru asta am cerut voie la DSP. Deci, totul decurge
normal”, a spus Petrică Corlan, medic coordonator al centrului de la Petroșani.
La Petroșani este deschis singurul centru din Valea Jiului, iar prefectul județului Hunedoara Călin Petru Marian a spus că le va deschide și pe celalalte, dar deocamdată nu a fost posibil, că nu sunt suficiente doze de vaccin aduse în țara noastră.
Diana Mitrache