Începute în luna octombrie 2019, lucrările de restaurare a Castelului Nopcsa din satul Săcel, comuna Sântămărie Orlea, sunt în plină desfăşurare.
Potrivit reprezentanţilor Serviciului Investiţii din cadrul Consiliului Judeţean Hunedoara, stadiul fizic al lucrărilor executate până în prezent este de 13%.
Astfel, au fost realizate lucrări de tencuire a faţadei, de turnare a şarpantei la parter, turnare a plăcii de beton la etaj, curăţare a pereţilor şi montajul scheletului la acoperiş. În prezent se lucrează la şarpantă şi tencuieli interioare.
Interesul pentru derularea acestui proiect integrat strategiei locale de dezvoltare economico- socială, furnizând repere pentru atragerea de investiţii în zonă, valorificarea forţei de muncă disponibilă, a potenţialului turistic pe coordonate de ecoturism, agroturism şi turism rural sau de aventură, a factorilor de mediu şi relief. Obiectivul general al proiectului este recuperarea şi valorizarea patrimoniului material, imaterial şi promovarea acestuia în context regional şi european. Valoarea totală a proiectului este de 9,1 milioane de lei, iar fondurile sunt asigurate printr-un proiect finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală 2.