Nicolae (Culae Lupescu a întregit sãptãmâna trecutã numãrul celor dispãruti, la cifra 11. O întreagã echipã de fotbal, dintre cei care au jucat la Mondialul mexican din 1970. Avea pe atunci 29 de ani, fiind „bãtrânul” echipei. S-a stins din viatã la vârsta de 76 de ani, dupã ce s-a luptat cu nemilosul cancer în ultimii sapte ani. S-au dus în eternitate 11 jucãtori (Coco Deleanu si Florea Dumitrache au jucat si la Jiul Petrosani), mai trãiesc alti 11, veteranul fiind Vasile Gergely, 75 de ani, cel mai tânãr, Ion Litã Dumitru, 67 de ani, cel care a antrenat Jiul în perioada 1995-1996.
A fost un rapidist convins, chiar dacã sporadic, înainte de perioada Rapid Bucuresti (1962-1972 a mai jucat pe la echipe obscure din Capitalã, cariera încheind-o la Admira Wacker Viena în Austria. A fost titular în meciurile de la Mondialul din 1970 (a jucat în echipa României de 20 de ori), fiul sãu Ionut Lupescu cãlcându-i pe urme, ca mare jucãtor al „Generatiei de aur”. Culae Lupulescu l-a marcat pe marele Pele în Mexic. A jucat pentru România, în România, într-un fotbal mai curat, mai sãnãtos, fiind acel fotbalist sincer si cinstit fatã de un sport marcat azi de smecherie, ipocrizie sau nemernicie.
CULAE LUPESCU, fundasul cu un hat-trick în poarta Jiului
Jiul si Rapid Bucuresti s-au întâlnit de vreo 60 de ori în campionatul primei divizii (Liga I). Prima oarã acum 80 de ani, în 1937, ultima oarã în 2006. Meciuri aprige, cu fineturi sau cotonogeli, mereu viu disputate. Ca fundas al Rapidului, Culae Lupulescu a jucat de 244 de ori în Divizia „A”, marcând în zece campionate doar 8 goluri. Dar trei dintre ele („hat-trick”) într-un singur meci, în poarta Jiului, în octombrie 1969…
Lupescu anuleazã startul Jiului!
Etapa a 9-a, Jiul joacã acasã la liderul Rapid Bucuresti. O primã reprizã echilibratã, Libardi (min. 25) deschide scorul, 1-0 pentru petroseneni. Urmeazã însã “uraganul” Lupescu, care va puncta decisive pentru un 4-3 în favoarea Rapidului. Unul dintre meciurile de campionat pe care regretatul Culae Lupescu nu le-a uitat niciodatã…

GENU TUTU