Ș coli prietenoase cu mediul și construirea unor laboratoare de informatică – ministrul dezvoltării a actualizat reglementările vechi de 25 de ani privind construcția școlilor și liceelor. “Noile normative prevăd reglementări mai simple, dar care au în vedere siguranţa elevilor, condiţii moderne în şcoli şi clădiri prietenoase cu mediul’, a precizat ministrul Dezvoltării, într-un comunicat de presă. Potrivit ministrului Cseke Attila necesitatea revizuirii vechii reglementări tehnice a rezultat ca urmare a problemelor identificate la nivel naţional în ceea ce priveşte infrastructura educaţională din punctul de vedere al condiţiilor igienico-sanitare şi de funcţionare, al schimbărilor sociale, tehnologice şi normative recente din domeniul educaţiei, dar şi cele privind dezvoltarea localităţilor şi regimul de proprietate al terenurilor. Noile reglementări vizează şi construirea unor structuri care nu erau cuprinse în normativele în vigoare, ca, de exemplu, laboratoarele de informatică. Cseke Attila a amintit că Ministerul Dezvoltării, ca instituţie de resort privind elaborarea şi actualizarea normativelor, ghidurilor şi metodologiilor de proiectare, a iniţiat, pe parcursul anului 2021, reactualizarea normativelor de proiectare, a ghidurilor, metodologiilor perimate, majoritatea datând din anii ’90.

Monika BACIU