Ș colile din întreaga țară se pot înscrie, până pe data de 17 ianuarie, în programul MATE – Mecanismului de Avertizare Timpurie în Educație. Proiectul este finanțat cu fonduri europene, iar unitățile de învățământ pot primi granturi de câte 200.000 de euro pentru combaterea abandonului școlar.

MATE face parte din Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) care este primul proiect finanțat din PNRR, și care are o valoare de 543 milioane euro, nerambursabilă.
Declarațiile de intenție pot fi încărcate de către școli pe un link de înscriere care deschide un document Google Forms numit „Invitație de participare la schema de granturi din Programul Național pentru reducerea abandonului școlar”. Acolo școlile pot completa câmpurile cu datele cum ar fi denumirea unității de învățământ, codul SIIIR al unității de învățământ cu personalitate juridică, județul, localitatea și mediul – rural sau urban.
Pot participa și școli care nu au fost incluse de Ministerul Educației în lista publicată déjà.
„Pentru participarea la Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar, toate unitățile de învățământ vor completa Declarația de intenție (atât cele din lista publicată, cât și cele care nu se află pe listă, dar fac dovada îndeplinirii criteriilor de vulnerabilitate)”, arată ministerul.
Ministerul Educației a publicat lista școlilor cu risc mare de abandon. La nivel național 2.500 dintre ele vor primi granturi de până la 200.000 de euro. La nivel județean 53 de unități de învățământ au fost incluse în listă.
Monika BACIU