O forma de sclavagism moderna. Asa poate fi descrisa activitatea agentilor care asigura paza unitatilor miniere sub contract cu firma ginerelui ex-ministrului Vasile Blaga, Axis Corporate Security.
Satui sa lucreze mult peste norma legala admisa si sa primeasca in schimb salarii de mizerie, agentii de paza de la unitatile miniere din Valea Jiului au reclamat ilegalitatile din activitate si regimul infernal de munca la care sunt supusi de angajator, iar o comisie de ancheta condusa de secretarul general al Ministerului Muncii, Petru Paun Jura, tinde sa le dea dreptate.
Petru Paun Jura ne-a declarat joi ca ancheta este la un pas de finalizare, iar la inceputul saptamanii viitoare va incepe redactarea actelor oficiale ca urmare a verificarilor facute in teritoriu. „Nu as vrea sa ma ante-pronunt pana la finalizarea verificarilor de catre inspectorii de munca, dar se pare ca asa este. Am discutat cu oamenii, cu liderii lor de sindicat, iar acestia mi-au spus ca este o forma de sclavie moderna”, a declarat secretarul general al Ministerului Muncii. Paun Jura spune ca, dupa declansarea verificarilor la Axis Corporate Security si dupa ce s-a stat de vorba cu angajatii nemultumiti, ancheta a fost extinsa si la cea de a doua firma care asigura paza unitatilor miniere, respectiv Scorseze Security International. Practic, a explicat Jura, s-au facut si se fac verificari incrucisate in ceea ce priveste pontajele si rapoartele de predare a pazei de la un agent la altul, pentru ca asa se poate stabili cu exactitate care este situatia reala si cat anume sta un om la lucru.
Muncesc cat pentru doi
Potrivit sesizarilor inaintate organelor statului de catre Sindicatul „Vulturul negru”, care ii reprezinta pe agentii de paza, angajatii holdingului de firme Axis trebuie sa lucreze aproape cat pentru doi.
In anul 2010, Scorseze Security International a castigat licitatia organizata de Compania Nationala a Huilei Petrosani pentru paza sucursalelor miniere din Valea Jiului. Desi contractul initial prevedea clar imposibilitatea subcontractarii catre terti a serviciilor, pe fir a intrat – spun sindicalistii, cu acceptul conducerii CNH Petrosani – si firma infiintata de ginerele ex-ministrului Vasile Blaga, Ionut Rudeanu, respectiv Axis, „Salariatii angajati de catre holdingul de firme Axis nu sunt in numarul total necesar, ci undeva la un procent de 55% din acest numar, drept prentru care salariatii sunt obligati sa presteze serviciul in program de 12 ore cu 24 de ore libere, acumulandu-se astfel o medie de 250 de ore de serviciu prestate lunar de catre agentii de paza, aspect care nu se va regasi pe declaratiile si taxele platite statului roman”, se arata in sesizarea inaintata de „Vulturul negru” si care a stat la baza declansarii acestor ample verificari. Iar pentru volumul imens de munca, agentii de paza incaseaza la final de luna vreo 720 de lei cu tot cu tichetele de masa acordate de angajator. Mai mult decat atat, oamenii spun ca s-au incalcat o serie de prevederi ale Codului Muncii, aspecte verificate de asemenea de comisia de ancheta venita de la Bucuresti, asta dupa ce – spun oamenii – ITM Hunedoara ar fi incercat sa acopere neregulile sesizate de angajatii Axis Corporate Security si, mai mult, ar fi anuntat imediat conducerea societatii, care s-ar fi razbunat tot pe agenti, dupa cum spun cei care au inaintat sesizarile.
Petru Paun Jura spune ca, asa cum a promis, rezultatele controlului facut in teritoriu vor fi facute publice.
Sanctionati si de ITM, dar mai bland
Reamintim ca Axis Corporate Security a fost sanctionata si de Inspectoratul Teritorial de Munca de cel putin trei ori, pentru nereguli in activitate. Ultima data, inspectorii de munca au aplicat doar un avertisment, asta in ciuda gravitatii celor semnalate de oameni.
Inspectoratul Teritorial de Munca Hunedoara a efectuat un control la sediul societati si, prin sondaj, la mai multe obiective pazite de SC Axis Corporate Security SRL. Inspectorii de munca au venit in control ca urmare a unei petitii trimise la ANAF Bucuresti si repartizata de acestia catre ITM Hunedoara. Iar firma administrata de Ionut Rudeanu a fost sanctionata cu avertisment. Alte doua controale s-au lasat, insa, cu amenzi: prima data in valoare de 1.000 de lei, iar a doua oara sanctiune a fost de 300 de lei. Reprezentantii ITM Hunedoara au precizat ca nu pot oferi amanunte despre neregulile descoperite, pentru ca asa prevede legislatia, dar societatea este monitorizata in continuare cu mare atentie.
Infiintata in 24 aprilie 2009, Axis Corporate Security are sediul in Deva si figureaza la pozitia 784 pe lista Ministerului de Interne care cuprinde firmele ce au obtinut licenta de functionare in domeniul paza si protectie, licenta luata de altfel la scurt timp dupa ce a fost infiintata.
Carmen Cosman