Anul acesta Schitul Straja împlineste 20 de ani de existentã. În cele ce urmeazã am scris câteva detalii, mai inedite. Schitul Straja cuprinde o bisericã de lemn si câteva chilii. A fost ridicat în anul 1999. Intrarea în curtea schitului se face printr-un tunel artificial de 57 m. Bisericuta din lemn are douã hramuri: Sfintii Apostoli Constantin si Elena (21 mai) si Înãltarea Sfintei Cruci (14 septembrie). Schitul a devenit, alãturi de Crucea Eroilor si de calendarul pictat din tunelul de acces, unul dintre simbolurile statiunii. Aici este locul unde se organizeazã slujbe la sãrbãtorile de peste an, cel mai mare eveniment fiind legat de Vinerea Mare, atunci când este depusã crucea din lemn de paltin ce este purtatã pe umeri de credinciosi cale de peste 10 kilometri, pe Drumul Crucii, de la Lupeni, la Strajã. Staretul Schitului din Straja ne povesteste detalii mai putin stiute despre acest loc de rugãciune din inima muntilor.
“Schitul Straja este ctitoria domnului Emil – Ilie Pãrãu, un patron credincios din Lupeni, cu familia dânsului. Dumnealui cu sotia în anul 1996 au rãmas peste noapte, într-o sâmbãtã spre duminicã, la cabana lor, Montana, în Straja. Dupã 12 noaptea becul din camera lor se aprindea singur si se stingea. Toatã noaptea asa a fãcut. Era sâmbãtã spre duminicã în luna mai. Dimineatã au vorbit cu electricianul lor sã meargã sã vadã ce-i cu becul acela, sã-l schimbe. Electricianul s-a luat cu una cu alta si a uitat de becul acela. Si-a adus aminte marti, pe 21 mai si a mers în camera respectivã sã rezolve cu el. Tot asa fãcea. De 3 zile tot se aprindea si se stingea acel bec. Încercând sã-l desfileteze, nu a putut, nici mãcar cu mãnusi, era foarte încins si foarte strâns. S-a apucat sã desfacã întrerupãtorul, socotind cã are ceva probleme acolo, a trecut nevasta lui pe acolo, ea era bucãtar sef la cabanã (d-na Voichita) si la întrebat pe sotul ei (dl Martin Domocos) de ce s-a apucat de lucru în zi de sãrbãtoare. El a întrebat „ce sãrbãtoare?” Ea a spus „Azi e Constantin si Elena”. El a zis „Ei, o fi pentru voi, pentru mine nu este” (el fiind de credintã reformat, fiind maghiar). În câteva clipe acolo la întrerupãtor a fãcut un scurt circuit puternic si becul s-a ars. În momentul în care la desfiletat, de data aceasta foarte usor, a observat cã prin arderea aceea în bec s-a imprimat o cruce perfectã foarte frumos coloratã. Toti au vãzut în asta un semn sfânt”, istoriseste Dimitrie Ivasco, staretul Schitului Straja.
Povestea merge mai departe. Fiecare si-a dat cu pãrerea despre incident.
“La un moment dat un neamt, mai sceptic de felul lui a spus cã el nu crede cã acea cruce a apãrut în mod natural acolo si a venit el cu o supozitie, zicând cã, cu sigurantã acel bec a fost decupat la baza lui si a fost pictatã acea cruce în interiorul lui si apoi lipit la loc. I s-a spus cã nu-i adevãrat, cã acea cruce a apãrut singurã. Neamtul acela a dat drumul becului din mânã ca sã cadã jos, bineînteles becul s-a spart. Electricianul maghiar, care de atunci a început sã-si facã semnul crucii, în intimitatea lui s-a rugat lui Dumnezeu cã dacã de la El a fost semnul acela, El mai poate face o datã. Si la fix 40 de zile un alt bec s-a ars în cabanã si avea imprimat în el semnul crucii, dar era doar alb-negru, nu mai avea acele culori ca ale primului. Acest al doilea bec a fost pãstrat câtiva ani în bisericuta schitului Straja pânã când din neatentie a fost spart de niste turisti”, mai spune staretul.
Emil Pãrãu, ctitorul Schitului din Straja a spus despre aceastã întâmplare unui staret de la mãnãstirea Sadova. Atunci, preotul l-a îndemnat pe Emil Pãrãu sã afle mai multe despre istoria locului.
“Dl Emil Pãrãu în perioada aceea, în 1996, ajuta cu lemn pe un staret de la Mãnãstirea Sadova, dumnealui având gater în Lupeni. Si a adus vorba despre becul cu cruce apãrut în Straja. Pãrintele acela i-a spus d-lui Pãrãu sã cerceteze pe acolo prin Straja istoria locului sã nu fi murit careva fãrã sã aibã o cruce la cãpãtâi si sã punã o Troitã în Strajã, dacã tot a apãrut semnul sfintei cruci în locul acela. Dl Emil Pãrãu a întrebat în stânga si în dreapta (el nefiind chiar din zonã de fel ci de pe lângã Orãstie) si a aflat cã în Straja au murit sute de ostasi români în Primul Rãzboi Mondial si nu era nici o cruce pusã în amintirea lor acolo. Atunci s-a hotãrât sã ridice o cruce monumentalã în cinstea eroilor. A fãcut-o împreunã cu Mina Lupeni, din metal si electrificatã pentru a se putea vedea din toatã Valea Jiului. Are o înãltime de aproape 20 de metri. A fost ridicatã în octombrie 1996 si sfintitã de pãrintele staret de la Mãnãstirea Lainici, Arhimandritul Ioachim Pârvulescu, la 80 de ani de la momentul în care armata românã a intrat în acel prim Rãzboi Mondial, în 1916. Cifra 8 are simbolul vesniciei iar zero e cercul care aratã iubirea infinitã, fãrã de început si fãrã de sfârsit (ca o parantezã, de asta se dã inel la logodnã, pentru cã este simbolul iubirii cel mai desãvârsit, pentru cã un cerc nu are punct de început si de sfârsit, asa cum este si iubirea care izvorãste din Dumnezeu, fãrã de început si fãrã de sfârsit). Adicã o Cruce ridicatã din iubire recunoscãtoare fatã de eroii neamului spre vesnica lor pomenire. Abia dupã 3 ani de la ridicarea Crucii Eroilor în Straja a fost ridicatã bisericuta de lemn din apropiere, ceea ce avea sã devinã bisericuta schitului Straja. Bisericuta de lemn a fost ridicatã în 3 luni, 3 sãptãmâni si 3 zile, în anul 1999. Atât e între cele 2 hramuri ale schitului: Constantin si Elena (21 mai) si Înãltarea Sfintei Cruci (14 septembrie)”, mai spune Dimitrie Ivasco.
Preotul din Straja face si o comparatie.
“Becul în Straja „s-a stins” pentru totdeauna într-un anume fel, ca semn al celor ce „s-au stins” pentru totdeauna în locurile acestea într-un anume fel, ca jertfã supremã pentru apãrarea pãmântului strãmosesc.
S-a imprimat crucea în acel bec (crucea e semnul suprem al jertfei) arãtând cã acei eroi care s-au stins în aceste locuri au fãcut jertfa supremã, si-au vãrsat sângele, si-au dat viata pentru o tarã crestinã, ROMÂNIA, pentru cã asa stã scris si în imnul national: „preoti cu crucea în frunte, cãci oastea e crestinã”. Desi unii, mai mari ai tãrii noastre în contemporaneitate se mai rusineazã de acest vers din imnul national si-l mai scot uneori, ca sã nu fie auzit, pentru ca sã „nu deranjeze” pe unii puternici ai lumii. Treaba lor, dar nu fac prin asta cinste tãrii lor, dimpotrivã. Prin urmare, nimic nu este întâmplãtor în lumea aceasta, fãcutã de Dumnezeu, ci totul este Proniator, adicã sub Purtarea de Grijã absolutã a lui Dumnezeu. Puterea Lui e absolutã si face toate câte le voieste, când voieste si unde voieste”, a mai spus preotul din Straja. Ninsorile mari din timpul iernii, viscolul care suflã cu putere si troieneste zãpada, dãdeau însã suficient de furcã celor care se ocupau de bisericuta din lemn si care si-au dorit ca oamenii sã poatã ajunge oricând la acest lãcas de rugãciune. Asa s-a înfiripat ideea construirii unei tunel lung de 54 de metri, care sã facã legãtura între drumul principal din statiunea Straja si bisericuta din lemn. Lucrãrile de constructie ale tunelului s-au încheiat în anul 2006, iar ceea ce a rezultat din mâinile mesterilor a luat forma unui calendar special, unic în România.
A durat aproape doi ani pânã când pictura interioarã a fost gata. Calendarul ortodox pictat pe interiorul tunelului începe cu data de 1 septembrie, urmând astfel cutuma anului bisericesc. Lunile anului ocupã partea stângã a tunelului, de la intrare spre curtea interioarã a bisericii, iar pe tavan sunt pictate scene din Vechiul si Noul Testament. Pe partea dreaptã sunt reprezentate 12 prãznicare ortodoxe, alãturi de cele 10 porunci crestine.
O candelã este vesnic aprinsã în acest tunel si este mutatã în fiecare zi în fata icoanei sfântului care marcheazã data curentã din calendar. Oamenii apreciazã acest inedit tunel al sfintilor. Intrã în tunel pe o poartã mare din lemn, îsi cautã ziua de nastere si apoi vãd chipul sfântului din acea zi, asa dupã cum este trecut el în calendarul ortodox. Dupã câteva minute îsi aduc aminte de cei apropiati, din familie sau de prieteni, si le cautã zilele de nastere în orânduirea lor crestinã.
Cosmin BACIU
